Monden
Viviana Sposub a ajuns pe mâna medicilor: Au revenit durerile

Botoșăneanca nu reușește să scape de niște probleme de sănătate cu care se confruntă deja de câteva luni bune.

Bruneta a ajuns pe mâna medicilor, din nou. Viviana Sposub nu reușește să scape de niște probleme de sănătate cu care se confruntă deja de câteva luni bune.

 

Viviana Sposub trece printr-o perioadă destul de fragilă a vieții sale. După ce s-a despărțit de cel care i-a fost alături timp trei ani la rând, după ce a încercat să își repare relația, însă fără succes, se pare că fosta prezentatoare TV se confruntă acum cu probleme serioase de sănătate care îi dau bătăi de cap.

 

Viviana Sposub este foarte apreciată în mediul online, astfel că de-a lungul anilor și-a creat o comunitate destul de mare pe internet și își ține mereu fanii la curent cu tot ceea se mai întâmplă nou în viața sa. Tocmai din acest motiv, în urmă cu doar câteva săptămâni, bruneta anunța că are ceva probleme de sănătate, mai exact niște dureri de genunchi, însă totul era sub control.

 

 

Din nefericire, se pare că lucrurile nu mai stau așa, potrivit spuselor Vivianei, care a anunțat pe Instagram că durerile ei au revenit și de această dată îi cam dau bătăi de cap. Fosta prezentatoare TV a ajuns, din nou, pe mâna medicilor, potrivit wowbiz.ro

 

„Au revenit durerile de genunchi...Dacă până acum doar cel stâng mă durea, acum a început și dreptul să îmi dea bătăi de cap. Nu am lăsat situația să se înrăutățească, așa că am venit la (n. r. clinică medicală),

a fost mesajul transmis de Viviana Sposub pe contul ei de Instagram.

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
George Burcea și-a făcut bagajele și a plecat din România, după despărțirea de Viviana

 

 

Cătălin Bordea, dezvăluiri DUREROASE despre cum a aflat că a fost înșelat: Nu am crezut nici când am văzut pozele
Botoșăneanul Cătălin Bordea și-a deschis sufletul și a dat noi detalii despre drama prin care a trecut. 
Cătălin Bordea face terapie dupa divorț: M-am pus pe o bancă și mă uitam în gol
Comediantul originar din Botoșani și-a deschis sufletul și a vorbit pentru prima dată despre despărțirea de Livia.
O doctoriță stomatolog din Botoșani s-a căsătorit cu un bărbat celebru – FOTOGALERIE
Cei doi și-au unit destinele în vara acestui an. 
După ce a fost părăsit, Cătălin Bordea spune „pas” unei noi relații: Nu am iubită pentru că nu o caut
Actorul botoșănean se pregătește să dea lovitura în cinematografe.
Mircea Radu, dezvăluiri după 11 ani de căsnicie cu soția botoșăneancă: E ca navigarea pe un ocean/ Nu e nimic lin
Fostul prezentator TV trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de soția lui originară din Botoșani.
Cuplu celebru de botoșăneni, poveste de dragoste pornită din studio: Pe platourile de filmare s-a aprins flacăra
Sebastian Dobrincu și iubita lui, Ioana Ignat, formează un cuplu discret de aproximativ un an.
Viviana Sposub, apariție surprinzătoare alături de un alt bărbat – FOTOGALERIE
 Botoșăneanca a luat pe toată lumea prin surprindere cu ultima ei postare de pe Instagram.
„Doamna și vagabondul” Botoșăneanca cu soțul celebru, apariție uluitoare pe străzile din București
Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare și au stârnit un val de reacții.
Botoșăneanca Gabriela, gest „suprem” de iubire pentru soț și fiu – FOTO
 Gabriela Prisăcariu a publicat primele imagini pe rețelele de socializare cu noua schimbare.
George Burcea și Andreea Balan vor fi colegi de trust: Actorul din Botoșani joacă într-un serial - Am primit cu bucurie propunerea
Andreea Bălan și George Burcea sunt din nou împreună, însă nu în viața personală, ci în cea profesională.
Mircea Radu dărâmat de accidentul soției și moartea mamei: Loviturile astea aproape că m-au transformat într-o umbră
Soţia lui Mircea Radu a suferit un accident. Raluca a fost lovită de o mașină, pe trecerea de pietoni.
Abia divorțat, Cătălin Bordea a pus ochii deja pe o actriță: Să facă plăcintă cu mereFOTOGALERIE
Cătălin Bordea a divorțat de fosta sa soție, Livia, după o căsnicie de nouă ani. În prezent, actorul se focusează pe proiectele profesionale, însă a mărturisit recent că știe exact ce-și dorește de la viitoarea parteneră. Juratul de la iUmor a spus că i-ar plăcea ca femeia din viața lui să semene cu Doinița Oancea.
REACȚIA lui Bordea după ce fosta soție s-a mutat deja cu Spike: Mai tare m-ar interesa dacă...
Cătălin Bordea a aflat că Livia, fosta lui soție, s-a mutat deja cu Spike, cel care i-a fost cel mai bun prieten și care acum formează un cuplu cu fosta lui parteneră.
Artista din Botoșani, după zvonurile că noul soț ar fi milionar: Eu nu sunt sclava banilor
Deși s-a speculat că este milionar, artista ar câștiga mai mult decât el.
Silvia Chifiriuc, marcată de moartea părinților ei: Nu poți decât să te rogi să te învețe Dumnezeu să trăiești fără ei
Botoșăneanca Silvia Chifiriuc este în continuare afectată de moartea părinților săi.
Mircea Radu, în caravană prin Europa: Soțul botoșănencei scrie o carte când revine acasă - FOTO
Mircea Radu a dezvăluit că se apucă din nou de scris când revine acasă.
Iubita lui Reghe îi mai dăruiește un copil: Fetiță sau al 4-lea băiat?
Cei doi par să-și fi regăsit liniștea iar viața le-ar putea fi luminată de un al doilea copil căruia îi va da naștere iubita cu rădăcini botoșănene.
„Pentru totdeauna!” Artista din Botoșani s-a căsătorit cu alesul inimii în Turcia – GALERIE FOTO
Cântăreața s-a mutat deja în Turcia pentru a fi alături de soțul ei.
Soțul celebru al unei botoșănence, amintiri dureroase din liceu: Nu aveam încălţăminte, îmi era ruşine / Eu am văzut cicatrici
Întâmplări dureroase din copilărie dezvăluite de soțul unei botoșănence.
Mircea Radu, mândru de soția botoșăneancă: E o femeie deșteaptă si foarte bine organizată
Prezentatorul a oferit detalii inedite despre viața de familie.
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
”Mă duc la Craiova să câştig şi cred că pot să câştig. Vorba lui Dorinel Munteanu, de ce să-mi fie frică? Dacă stăm bine fizic, câştigăm. Fotbalistic cred că suntem la nivelul lor, nu cred că sunt atât de talentaţi î ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9679 lei
USD
Dolarul SUA
4.6140 lei
CHF
Francul elveţian
5.2769 lei
GBP
Lira sterlină
5.8029 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1866 lei
XAU
Gramul de aur
301.7158 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2595 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3050 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0289 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3946 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2040 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6664 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-2.1 o C
Dorohoi
-3.6 o C
Bucecea
-2.6 o C
Darabani
-4.3 o C
Saveni
-2.6 o C
Ştefăneşti
0.3 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.