Detalii şocante legate de crima de la Partoş au fost devăluite, odată cu aducerea la Alba Iulia a celui care este acuzat oficial de comiterea faptei.
Mădălin Miki Lupu, tânărul de 24 de ani dintr-o comună din Botoşani, este cercetat în două dosare de omor, cel de la Alba Iulia şi altul în localitatea din care provine, fapte petrecute la interval de două zile. Pare să nu aibă remuşcări şi a fost pus să relateze ce a făcut.
Reconstituirea crimei de la casa din Partoş a durat, vineri, câteva ore. Încadrat de polițiști și ”mascați”, dar senin și calm, Mădălin Miki Lupu și-a recunoscut crima în fața oamenilor legii.
A spus cum a intrat în grădină, cum a atacat-o și ucis-o pe femeia în vârstă de 80 de ani (Cornelia Drâmbărean) și cum l-a rănit pe fiul acesteia (Călin Drâmbărean, 53 de ani). Ar fi acționat singur și și-a ales victimele în funcție de modul sumar în care a evaluat casa și grădina, după care a dedus că acolo locuiește o familie cu bani. Fără prea multe ezitări, a intrat și pentru că oamenii erau acasă, i-a atacat cu o violență extremă, lovindu-i cu tot ce a găsit la îndemână. Totul s-a petrecut în câteva minute, vineri, 14 iulie, în jurul orei 10.00.
Miki Lupu ar fi ajuns la Aba Iulia, de la Reşiţa. Acolo era cercetat sub control judiciar pentru o faptă de lovire. Ar fi fost adus de un şofer care l-a luat “la ocazie”, însă acesta l-a lăsat în Alba Iulia, în urma unor neînţelegeri. Cum avea nevoie de bani, a început să “studieze terenul”.
A fost văzut vineri dimineața în zona Cimitirului Eroilor din municipiu. Pândea o familie care se pregătea să plece în concediu. Oamenii l-au văzut și li s-a părut suspectă prezența acestuia în zonă, însă au decis să plece, totuși. Din cauza unei presimțiri au decis să se întoarcă pentru a vedea dacă a plecat, mai ales că acasă a rămas singură, bunica. Oamenii au fost șocați și s-au gândit la ce s-ar fi putut întâmpla dacă nu s-ar fi întors din drum.
„Ne-am întors și soțul meu s-a dus la el și l-a întrebat ce urmărește. L-a văzut că avea tatuaj pe față și i s-a părut foarte periculos. I-a răspuns soțului că a venit la o mătușă. Mă gândesc cu groază ce se putea întâmpla”, povestește martorul.
Ar fi intrat prin spatele gospodăriei, iar prima dată a văzut-o pe femeia de 80 de ani, în grădină. A lovit-o de mai multe ori, cu o piatră de decor de grădină, în cap, şi cu picioarele. Din cauza loviturilor violente, femeia a murit.
Apoi a intrat în casă. De acolo a furat 4.300 lei, precum şi obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte. L-a văzut în acest timp şi pe fiul femeii, Călin Drâmbărean, pe care l-a lovit repetat şi cu violenţă. Victima, în stare de şoc, a reuşit să se închidă în casă, ca să scape de atacator.
Miki Lupu a părăsit locul faptei şi, ca să nu fie prins, a părăsit oraşul, cu destinaţia Botoşani.
Tragedia de la casa din Partoş a fost descoperită abia după 22 de ore, sâmbătă dimineaţa. La faţa locului au ajuns echipaje ale Poliţiei şi SMURD. Au găsit corpul neînsufleţit al femeii, în grădină şi pe fiul ei, închis în casă, în stare de șoc, cu multiple lovituri la nivelul capului. A fost internat la Spitalul Județean de Urgență Alba. Medicii spun că starea lui de sănătate este încă precară, dar stabilă și că acesta dă semne mici de ameliorare.
„Aflându-se pe raza municipiului Alba Iulia, în scopul de a sustrage bani și bunuri, a pătruns fără drept în curtea și în casa locuinței victimei D. C. – în vârstă de 80 de ani și a fiului acesteia, persoana vătămată D. C. O. – în vârstă de 53 de ani, locuință situată în municipiul Alba Iulia, județul Alba, ocazie cu care le-a aplicat acestora mai multe lovituri cu o piatră de decor de grădină, de dimensiuni mari și cu picioarele, în zona capului și a pieptului, sustrăgând din casa locuinței acestora suma de aproximativ 4.300 lei, precum și obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, cauzându-le leziuni grave care au condus la decesul victimei D. C. și la internarea medicală de urgență a persoanei vătămate D. C. O.”, a precizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
După ce a comis fapta de la Alba Iulia, Mădălin Lupu a plecat la Botoșani. Duminică, 16 iulie, a încercat să comită un furt la locuința Floricăi Dutcă, o femeie de 71 de ani din Coțușca. Femeia nu era acasă, dar a fost alertată de vecini. Când a intrat în casă peste tânăr, acesta a înjunghiat-o de două ori, victima decedând la spital. Cea de-a doua victimă a fost ucisă chiar de ziua lui de naștere. A fost prins de poliţiştii din Botoşani, a doua zi după fapta de acolo. În timpul audierilor, a recunoscut ambele crime, cea de la Coţuşca şi de la Alba Iulia, cartierul Partoş.
Lupu are 7 clase este recidivist și a fost condamnat în trecut pentru un viol comis în 2011. A ieșit din penitenciar anul trecut, după cinci ani.
A fost arestat preventiv în cazul crimei de la Alba Iulia şi este arestat şi în dosarul de omor de la Botoşani.
(Sursa - Alba24)
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Gabriela Erdic
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024