Mormântul din Cimitirul Eternitatea a devenit în timp o legendă, iar legendele cu greu sunt risipite de certitudini.
La mai bine de 7 ani de când Biserica (prin Protopopiatul Botoșani) și autoritățile (prin Urban Serv, serviciu al Primăriei Botoșani) au demonstrat că așa-zisul mormânt al celor 12 preoți (nouă de o parte, trei de cealaltă parte a crucii) este gol, desfășurându-se în acest sens o acțiune de deshumare, cetățenii nu renunță la a aprinde zeci de lumânări, însoțite de rugăciuni stăruitoare.
În anul 2013, Protopopiatul Botoșani a demonstrat, în urma săpăturilor, că în mormântul cu pricina nu există oseminte, fiind vorba doar despre un monument comemorativ realizat în anii 20 din secolul trecut. De altfel, Biserica spune că în arhivă nu ar exista documente care să facă trimitere la faptul că în Cimitirul Eternitatea s-ar fi construit un monument în memoria unor preoți decedați în Primul Război Mondial.
(Foto aprilie 2013)
Cu acel prilej, pr. protopop Lucian Leonte le recomanda credincioșilor să se roage sfinților sau preoților în viață, cei care slujesc la sfintele altare.
Se pare, însă, că botoșănenii cred în continuare că acolo, la mormântul (dovedit gol) celor 12 preoți, dorințele lor își găsesc ascultare.
Lumânările ard necontenit, iar numărul lor demonstrează cu asupra de măsură că oamenii cred cu tărie că rugăciunea nu le este în van.
(Foto iunie 2020)
Vineri, 26 iunie 2020, monumentul din Cimitirul Pacea atrăgea atenția nu doar prin îmbrăcămintea de funingine în care piatra s-a îmbrăcat, ci și prin flacăra zgomotoasă de pe mormânt, după cum se poate observa în imaginile (foto și video) de mai jos.
Și asta pentru că, pentru a-și spori parcă nădejdea, oamenii nu s-au mai mulțumit să ardă doar lumânări, ci au așezat deasupra o cioată. Dacă asta le este de ajutor, doar cei care se roagă neîncetat la mormântul gol ar putea spune…
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
PROGNOZA meteo pentru luna noiembrie: Lapoviță anunțată de meteorologi
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Mașină ajunsă în șanț, botoșăneni salvați de un jandarm
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
ACUM: O doamnă „altfel” pentru Senatul României la Botoșăneanul TV
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Peste o sută de kilograme de pește confiscate de polițiști: Bărbat prins cu nereguli la control
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Mai mulți botoșăneni rămân în continuare FĂRĂ apă: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024