„Peripeţii la volan” pentru un botoşănean de 59 de ani care, după ce s-a aghesmuit bine a decis să facă o plimbare cu maşina pe un drum rutier din judeţ. S-a întâmplat vineri, 17 august 2012 în jurul orei 16:30 când, poliţiştii din cadrul Poliției orașului Ștefănești au fost sesizați prin intermediul apelului unic de urgenţă 112 despre faptul că pe DN 29 D între localitățile Guranda și Trușești a avut loc un accident de circulație.
Din verificările efectuate a rezultat că, în jurul orei 16.15, în timp ce
C. Costache, de 59 ani, din satul Băbiceni, comuna Durnești, conducea autoturismul susmenţionat, a pierdut controlul asupra volanului, impactând un pom de pe marginea drumului. Din accident au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de
1,41 mg/l alcool în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Județean Botoșani unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză au fost întocmite acte premergătoare față de conducătorul auto sub aspectul săvârșirii
infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică peste limita legală.