Un bărbat le-a dat vecinilor săi mari bătăi de cap, după ce a adăpostit pe unul dintre etajele blocului o crescătorie de porumbei.
În urma sesizărilor primite, din partea locatarilor imobilului situat în str. Revoluţiei nr. 13, sc A, serviciul protecţia mediu din cadrul Poliţiei Locale Botoşani, în colaborare cu Direcţia de Sănătate Publică Botoşani, au făcut un control la adresa indicată, unde au fost constatate următoarele:
- Domnul Ioan N. a ocupat uscătorul de la etajul 7, amenajând ilegal un adăpost pentru creşterea porumbeilor;
- modul impropriu de amenajare şi lipsa unei igienizări corespunzătoare, creează un disconfort vizibil locatarilor din imobil şi pericol real de îmbolnăvire;
- mizeria provenită de la porumbei, prezenţa gândacilor care au invadat apartamentele din imobil şi mirosul înţepător, amplificat de temperaturile ridicate, au condus la nemulţumirea cetăţenilor .
În urma controlului efectuat poliţia locală a dispus ca în termen de 5 zile să elibereze spaţiul de folosinţă comună, să fie luate măsuri de igienizare corespunzătoare, riscând sancţionarea cu amendă de la 500 la 1000 lei.
Este regretabil faptul, că în plin centru al municipiului, igiena şi sănătatea locuitorilor să fie pusă la încercare de „crescătorii şi iubitorii de porumbei ”.
[[galerie-foto]]
Investiții realizate în domeniul social de echipa Doinei Federovici
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Ce ar fi indicat să știi despre durata de viață a anvelopelor (all season vs. anvelope sezoniere)
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
Forța Dreptei: Potențialul agricol al Botoșaniului, risipit de ineficiență
Redacția Botoșăneanul
Nov 20, 2024
11 medici au venit la „Mavromati”: Managerul spitalului anunță noi concursuri - VIDEO
Oana Sava
Nov 20, 2024