Subprefectul a ţinut loc primului reprezentant al Guvernului în judeţ la festivitatea de deschidere a noului an de învăţămînt desfăşurată la Grădiniţa 23 „Cuore”, El a avut şi un discurs mai scurt de un minut, dar cu oarece subînţelesuri. „E o zi mult mai importantă pentru copii şi părinţi decît pentru noi. Vă mulţumesc că m-aţi invitat şi mă bucur că asist la tăieri de panglici la grădiniţe, m-am plictisit de supermarketuri”, a declarat Daniel Moruzi. La începutul acestui an, la puţine zile după ce fusese instalat, el nu a participat la inaugurarea magazinului Kaufland de la Botoşani, la care, în schimb, au fost prezenţi prefectul Cristian Roman şi subprefectul de atunci Paul Secrieru.
„Să mîncaţi tot”
„Vă vorbesc mai mult ca un părinte pentru că am şi eu un băieţel care o să meargă la grădiniţa de anul ăsta şi vă înţeleg perfect emoţiile. Vă transmit mult succes, vouă (copiilor – n.r.) vă spun să fiţi cuminţi, mîncaţi tot şi să ascultaţi de d-na educatoare. Ştiu că asta este important pentru părinţii voştri, să mîncaţi tot şi mult succes, e primul nivel educaţional instituţionalizat pentru voi, în afară de părinţi şi de familie şi probabil că unii o să ţină minte prima zi, alţii mai puţin, eu unul nu mai ţin minte prima zi de la grădiniţă. Mult succes, să aveţi răbdare, încredere”, a mai afirmat Daniel Moruzi.
Mașina unui botoșănean implicată într-un carambol, două persoane au fost rănite
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Peste 1.500 de elevi și profesori din Botoșani au fost astăzi evacuați de pompieri
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Mașină de aproape 30.000 de euro confiscată la vamă, șoferul a dat de necaz
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
O tânără de 25 de ani, mamă a doi copilași, s-a sinucis
Redacția Botoșăneanul
Mar 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile