Guvernul a decis în şedinţa de marţi scoaterea din rezerva de stat, sub formă de împrumut, până la 31 octombrie 2012, a unor cantităţi de cărbune energetic şi păcură pentru unele centrale electrice şi termice aflate sub autoritatea Ministerului Economiei sau în administrarea unor autorităţi locale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Muntean. Pe lista beneficiarilor se regăseşte şi societatea de termoficare a municipiului Botoşani.
„Este vorba despre o cantitate de peste 1,18 milioane de tone de cărbune energetic şi 137.000 de tone de păcură pentru 17 operatori economici. Măsura a fost luată pentru asigurarea, pe perioada iernii, a energiei electrice şi termice pentru populaţie”, a declarat
purtătorul de cuvânt al Guvernului. Acordarea împrumutului de combustibil pentru SC Modern Calor SA reprezintă mai mult o măsură de siguranţă în cazul producerii unor crize de gaz pe timpul iernii, în acele momente societatea fiind nevoită să funcţioneze pe păcură.
Prezentăm mai jos operatorii economici şi cantităţile de combustibili ce vor fi împrumutate din rezervele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale:
1. S.C. Termoelectrica S.A. - 10.000 t păcură
2. S.C. Electrocentrale Bucureşti S.A. - 50.000 t păcură
3. S.C. Electrocentrale Galaţi S.A. –15.500 t păcură
4. S.C. Complexul Energetic Craiova S.A. – 300.000 t cărbune energetic, 4.500 t păcură
5. S.C. Complexul Energetic Turceni – 150.000 t cărbune energetic, 2.000 t păcură
6. S.C. Complexul Energetic Rovinari – 1.000 t păcură
7. S.C. C.E.T. Arad S.A. – 100.000 t cărbune energetic
8. S.C. C.E.T. Hidrocarburi S.A. Arad – 3.000 t păcură
9. S.C. C.E.T. Bacău S.A. – 250.000 t cărbune energetic, 5.000 t păcură
10. S.C. Uzina Termoelectrica Giurgiu S.A. – 5.000 t păcură (cu condiţia restituirii cantităţilor aprobate la împrumut prin OUG nr. 93/2010)
11. S.C. C.E.T. Govora S.A. – 250.000 t cărbune energetic, 5.000 t păcură
12. S.C. C.E.T. Iaşi S.A – 7.024,194 t păcură
13. S.C. C.E.T. Electrocentrale Oradea S.A – 30.000 t cărbune energetic, 6.500 t păcură (cu condiţia restituirii cantităţilor aprobate la împrumut prin OUG nr. 93/2010)
14. S.C: DALKIA Termo Prahova S.R.L. – 14.000 t păcură
15. S.C. Compania Locală de Termoficare Colterm SA Timişoara – 100.000 t cărbune energetic (cu condiţia restituirii cantităţilor aprobate la împrumut prin OUG nr. 93/2010), 3.000 t păcură
16. S.C. Modern Calor S.A. Botoşani - 3.000 t păcură
17. S.C. ACVACALOR S.A. Brad – 2.500 t păcură