Reprezentanții Asociației pentru Democrație Educație şi Reconstrucție (ADER) sub deviza "Om ȋntre oameni", au dat startul acțiunilor sociale de ajutorare a persoanelor mai puțin norocoase.
În dimineața zilei de 23 decembrie, voluntarii acestei organizații împreună cu Moș Crăciun au ajuns la Zăicești, unde au oferit cadouri unei familii care numără nici mai mult, nici mai puțin de 10 copii.
Părinții, ambii de 40 de ani au o familie frumoasă cu 10 copii între 5 și 18 ani. Micuții s-au bucurat de cadourilor Moșului: cozonac, dulciuri și diverse alimente.
Pentru că această familie crede cu adevărat în educație, copiii urmează cursurile la școala și grădinița din localitate iar una din fete este deja la liceu.
Modelul familiei este însă fiica cea mare care este deja pe propriile picioare și muncește la o fabrică din Dorohoi.
Tatăl muncește din când în când cu ziua fiind asistat social, iar mama este casnică, singura sursă de venit fiind alocația copiilor și ceea ce câștigă stâlpul casei din munca prestată ocazional.
Numeroasa familie locuiește într-o casă cu două camere și o bucătărie.
”Atmosfera care ne ȋnvăluie ȋn preajma sărbătorilor induce ȋn noi o stare de relaxare, fericire, mulțumire şi recunoştință. Dar din păcate ȋnsă, lângă noi sunt persoane care nu se pot bucura de toate aceste lucruri. Crăciunul este perioada anului ȋn care avem ocazia să redescoperim bucuria de a dărui şi să ne gândim la cei nevoiaşi din jurul nostru. Noi, ȋmpreună, putem să aducem mângâiere, alinare, ajutor şi speranță celor aflați ȋn nevoie. Să facem daruri nu numai celor apropiaţi, ci şi celor săraci”,
Tereza Nica, preşedinte ADER filiala Botoşani
Caravana ADER îi va vizita pe acești copii și anul viitor.
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Săptămână plină de spectacole la Teatrul „Mihai Eminescu” - PROGRAMUL
Oana Sava
Feb 04, 2025
Atlantic City - O alternativă excelentă pentru Las Vegas
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
El este Tiberiu, tânărul care a murit electrocutat în fața familiei
Redacția Botoșăneanul
Feb 04, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile