Iluminatul arhitectural specific sărbătorilor de iarnă a devenit funcțional în seara zilei de 5 decembrie 2022.
Primarul Cosmin Andrei a asociat acest moment cu venirea lui Moș Nicolae.
”Intrăm în atmosfera sărbătorilor de iarnă, iar cel mai potrivit start pentru această perioadă din an, care ne reconectează și pe noi - cei mari, la copilărie, este punctat de deschiderea iluminatului festiv. Am decis ca, în acest an, momentul „aprinderii luminițelor” cum se mai spune în termeni populari, să aibă loc în această seară, moment în care cei mici îl așteaptă pe Moș Nicolae”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Instalațiile folosite în acest an sunt diferite față de cele de anul trecut, în proporție de 80%. Toate echipamentele sunt LED, astfel că se vor efectua și economii la consumul de energie electrică.
Acestea sunt amplasate în mai multe zone ale orașului, printre care Parcul „Mihai Eminescu”, Parcul Sucevei, Parcul Tineretului, strada Grivița, strada Bucovina, zona centrală Tulbureni, strada Cornișa - Manolești - Calea Națională, Centrul Istoric, străzile Împărat Traian, Marchian, Cuza Vodă, Pietonal Bancar, zona Primăriei, Pietonalul Unirii, B-dul Mihai Eminescu, B-dul George Enescu, strada Primăverii, strada Sucevei.
„Am încercat să acoperim cât mai multe zone ale orașului cu iluminat festiv, în așa fel încât locuitorii să fie mulțumiți”,
a mai spus primarul
Vape-uri de unică folosință vs țigările tradiționale - ce trebuie să știi
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Polițiștii au mers la un liceu din Botoșani, subiecte „fierbinți” discutate cu elevii
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
O nouă ședință convocată de prefectul Dan Nechifor, pregătiri pentru alegerile din mai
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Un botoșănean care s-a crezut șofer a fost dat jos din mașină
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
NOAPTEA TRECUTĂ: Razie cu mascați la Botoșani, amenzi uriașe și 50 de șoferi model
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile