Situaţie financiară dificilă la Primăria Dângeni. Noul şef al comunei a preluat instituţia cu datorii de 140.000 de lei. Aproximativ jumătate din sumă provine de la un contract pentru executarea de fântâni şi podeţe.
Potrivit noului primar, lucrările ar fi fost efectuate cu precădere în campania electorală şi au o calitate îndoielnică. Astfel, din cele 17 fântâni construite nici un sfert nu ar avea apă, în timp ce unele podeţe pur şi simplu nu s-ar regăsi.
„Este o anchetăa Poliţiei. Nu am făcut eu sesizare, nu ştiu cine a făcut, am înţeles că unul de-al lor”, a afirmat
Cătălin Rotundu, primar de Dângeni. După trei mandate, fostul primar Stelică Trofin a încercat să ajungă viceprimar însă, cu toate că USL avea un vot în plus în Consiliul Local, acesta a pierdut postul în favoarea unui PDL-ist. Dângeni este traversată de o conductă a SC Nova Apaserv SA, dar în ciuda acestui lucru nu dispune de apă în sistemul centralizat. Rotundu urma să se întâlnească miercuri după-amiază cu directorul Gabriel Cârlan pentru a branşa şi comuna pe care o conduce la reţeaua companiei controlate de Consiliul Judeţean.
CITEŞTE ŞI:
Rotundu junior e primar - AFLĂ unde a mai învins Mişcarea