Românii au început să primească facturi pe minus la energie electrică.
Asta după ce anul trecut, în facturi a fost introdusă o taxă de 0,5 lei. Toți furnizorii de energie electrică emit facturi cu minus în aceste zile, iar asta se face ca urmare a unei schimbări de lege de anul trecut.
Între timp, a fost aprobată o nouă lege, prin care s-a dispus ca această contribuție să fie introdusă în facturi abia din aprilie 2025. Furnizorii care deja emiseseră facturile trebuie să le storneze și să emită altele noi.
Așadar, clienții primesc mai întâi facturi cu valoare negativă pentru consumul aferent perioadei octombrie-decembrie 2024. Apoi, clienții primesc o singură factură, recalculată pentru acea perioadă, în condițiile noi legi, fără această contribuție, scrie observatornews.ro
În România se emit circa 9 milioane de facturi de energie electrică pentru clienți casnici în fiecare lună.
(presasm.ro)
RAR, avertisment pentru șoferii care își repară mașinile în ateliere clandestine
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Escrocii „romantici” dau târcoale: CUM pot rămâne îndrăgostiții fără bani în conturi
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Schimbare de program: Meciul Botoșaniului cu Universitatea Cluj începe mai devreme
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
WhatsApp își schimbă radical aspectul: Teme și fundaluri noi pentru personalizarea conversațiilor
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
CÂND scăpăm de valul de ger: PROGNOZA meteo pentru luna martie
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile