Un botoșănean a fost rănit în urma unui accident care a avut loc la intersecția străzii Mărășești cu bulevardul 1 Mai din municipiul Suceava. S-a întâmplat miercuri seară, în jurul orei 21:00.
O suceveancă din comuna Hănțești conducea un Chevrolet pe prima arteră menționată și nu a acordat prioritate unui motociclist care se deplasa dinspre Policlinică spre Primăria Suceava.
În urma impactului, Marian, un bărbat din comuna Ripiceni a județului Botoșani, a fost transportat la Spitalul de Urgență Suceava, unde a fost diagnosticat cu traumatism glezna stângă.
Potrivit StireaSucevei.ro, șoferița și motociclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Celor doi li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
O botoșăneancă numită în conducerea celei mai mari companii aviatice din lume
Redacția Botoșăneanul
Jan 04, 2025
Enriko Papa revine în Liga 1 dar nu la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
Nicole Kidman într-o dramă erotică explozivă la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în prima lună a anului 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
Planul Roșu activat la Suceava: Un tânăr mort după ce un microbuz s-a răsturnat
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile