Şi atunci cu greu s-a lăsat dus de pe scenă, date fiind numeroasele cereri de bis-uri.
Mirel Manea Orchestra a abordat un repertoriu cât se poate de vast, de la „I will survive” – Gloria Gaynor şi „Chiquitita” – ABBA, la „I Love Rock n' Roll” – Joan Jett şi „We will rock you”- Queen, pentru ca în punctul culminant să ajungă la… „Cântă cucu-n Bucovina” în interpretarea Mădălinei Omania, fostă concurentă la „Vocea României”. În acele momente s-au încins mai multe hore, într-una prinzându-se inclusiv o britanică cu origini africane, care dădea însă impresia că îndrăgeşte foarte mult melodia cu tentă patriotică. Mai ales fetele au fost date pe spate de concert, la figurat, dar pe alocuri chiar şi la propriu, ţipetele, ovaţiile şi dansurile vorbind de la sine.
Mirel Manea Orchestra în Grand Irish Pub from [email protected] on Vimeo.
Mirel Manea dar şi Alexandrella au cântat inclusiv pe mese, spre finalul concertului trompetistul fiind purtat pe braţe de unul dintre participanţii la spectacol. Show-ul susţinut de
Mirel Manea Orchestra precede reprezentaţia pe care „Direcţia 5” o va da din nou în Grand Irish Pub peste două săptămâni, concert la care intrarea va fi 20 de lei. Trupa este cea care a cântat la deschiderea oficială a pub-ului din luna decembrie a anului trecut.
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
FOTOREPORTAJ Trompeta „gentlemanului” face ravagii în noapte