Vestea tranzacției imobiliare care a avut loc la Botoșani în pandemie și despre care Botoșăneanul v-a informat în exclusivitate acum o săptămână, a ajuns și în presa centrală, care avansează și suma care ar fi făcut posibilă vânzarea.
Publicația ProSport scrie că Mihaela Borcea a vândut Hotel Premier pentru două milioane de euro.
Stabilimentul cumpărat de Laurenţiu Plămadă, are 40 de camere, restaurant, terasă, parcare şi o spălătorie.
Construcția aparținea Mihaelei Borcea după divorțul de Cristi Borcea și a fost edificată în 2010.
„Da, este adevărat, am cumpărat hotelul Premier, cu spălătoria, restaurantul şi parcarea. Am semnat actele pe data de 6 octombrie. Nu mi-a fost teamă să fac această achiziţie în pandemie, afacerile se fac la risc. Eu sunt în comerţ din 2009 şi ştiu cum voi face ca acest hotel să meargă. Deocamdată îl vom renova, nu arată prea bine, ba chiar este spre degradare. Vom începe cu interiorul, iar de la anul cu exteriorul. Am o nepoţică de opt luni, pe Sophia, sufletul familiei, pentru ea l-am luat. Nora mea este manager la un hotel mare din Anglia şi mă va ajuta foarte mult în acest domeniu”, a declarat pentru Click! noul proprietar la hotelului.
Pe de altă parte Wowbiz anunță că prețul tranzacției ar fi fost ”de peste un milion de euro”.
Săptămâna trecută, când reporterul Botoșăneanul l-a întrebat pe noul proprietar dacă a plătit două milioane de euro, acesta a negat, susținând că nu ar fi fost cineva din județul nostru dispus să achite o asemenea sumă.
„D-na Borcea este o femeie excepţională. Un om stabil, un bun negociator, care ştie să pună, ori să lase. Este o femeie deşteaptă. De ce a vândut hotelul? Pentru că nu s-a mai putut ocupa de el. Are prea multe afaceri pe cap. Naveta Bucureşti – Botoşani şi invers a fost destul de grea, iar dacă nu eşti personal aici să te ocupi de afacere, să supraveghezi angajaţii, chiar nu este bine”, a mai spus Laurențiu Plămadă pentru sursa citată.
Faptul că toată lumea a fost mulțumită de tranzacție a reieșit și dintr-o poză de grup făcută chiar în restaurantul hotelului de către fosta soția a ex-președintelui de la Dinamo.
Mihaela Borcea deține hotelul Pam Beach din Olimp şi o clinică de înfrumuseţare în Bucureşti.
FOTO: https://www.facebook.com/Hotel-Premier-Botosani-Oficial-104769471405386/
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
RAZII în Centrul Vechi și Parcul Tineretului: Polițiști și jandarmi, acțiune la prima oră
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Case cuprinse de flăcări, două familii au fost la un pas să rămână pe drumuri
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Solar făcut scrum, pompierii au intervenit rapid și au protejat alte construcții
Redacția Botoșăneanul
Feb 24, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile