Mii de români vor primi mai mulți bani începând cu anul acesta. Un ministru a anunțat azi când se vor majora aceste salarii.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat luni că salariile profesorilor vor fi majorate anul acesta. Ea a avut o întâlnire cu parlamentarii PNL.
„Pot să vă spun faptul că am asigurat pe toată lumea de un lucru foarte important, şi anume că de la 1 ianuarie şi de la 1 septembrie salarizarea profesorilor va fi pe grila maximă. Deci, se va face această mărire de salariu pentru cadrele didactice”, a spus ministrul după întâlnire.
De asemenea, programul pilot „Masa caldă” va fi extins de la 50 de unităţi de învăţământ la 150, potrivit Agerpres.
„Probabil că mâine această ordonanţă de urgenţă va fi pe ordinea de zi şi va fi adoptată. (…) Generic, lumea îl cunoaşte sub denumirea ‘Masă caldă’, de fapt se cheamă un supliment alimentar, un pachet alimentar. Acolo unde au cantine, e clar unde vor primi această masă, iar unde nu există această posibilitate, există soluţia acelui sandviş pe care îl poate primi copilul în conformitate cu normele de aplicare a ordonanţei de urgenţă”, a adăugat Anisie.
Ea a subliniat că acest program nu se suprapune cu „Laptele şi Cornul”. Ministrul a arătat că bursa profesională a crescut de la 200 de lei la 300 de lei, susţinând că aceasta va creşte gradual. Anisie a indicat că există un program de modernizare a liceelor tehnologice şi a laboratoarelor din învăţământul preuniversitar.
Ministrul Educaţiei a solicitat primarilor să furnizeze săpun unităţilor de învăţământ.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024