Mulțumirile au fost aduse de Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani unui bărbat cu spirit civic.
Un bărbat de 45 de ani, din municipiul Botoșani, se deplasa pe Drumul Tătarilor, din municipiul Botoșani, când a observat un minor de 3 ani care se afla singur pe partea carosabilă.
Bărbatul a încercat să afle de la minor care este locuința sa și a încercat să discute și cu alte persoane care treceau prin zonă, însă nu a reușit și a solicitat intervenția polițiștilor prin apel 112.
Polițiștii care au fost direcționați la fața locului au reușit să identifice locuința minorului, stabilind că acesta a fost lăsat nesupravegheat, împrejurare în care a ieșit din curte și a ajuns în stradă.
Adultul responsabil pentru unul sau mai mulți copii trebuie să fie atent la aceștia și să-i supravegheze permanent, pentru a evita ca minorii să fie implicați în evenimente nedorite.
De asemenea, este necesar să le cunoască în orice moment semnalmentele exacte, pentru a putea oferi informații polițiștilor, în caz de nevoie.
”Mulțumim domnului Voiniciuc Marius pentru faptul că a dat dovadă de umanitate și nu a rămas nepăsător la o situație, aparent nesemnificativă, dar care se putea transforma într-un eveniment nefericit pentru copilul de doar 3 ani. Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani promovează spiritul civic și mulțumește cetățenilor care își asumă un rol activ în viața comunității și vin în sprijinul oamenilor legii”,
IPJ Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Tragedie fără margini: A plecat la ceruri directoarea unui liceu din Botoșani
Oana Sava
Nov 27, 2024
Șofer scos din trafic de polițiști și dus direct la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ACUM: Liderii PSD în fața botoșănenilor, ultima sută de metri până la parlamentare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024