Reprezentanții Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu au transmis astăzi, 20 iulie 2018, un comunicat de presă.
Au vrut să transmită rezultatele muncii pe care au desfășurat-o în prima jumătate a anului, adică până la 30 iunie însă comunicarea efectivă a ajuns se pare cu o lună mai târziu.
Garda de Mediu este condusă la Botoșani de PSD-ista Cristina Kashyap care, de când a preluat conducerea acestei instituții, NU a organizat măcar o singură conferință de presă, așa cum de altfel o obligă legea.
Preferă în schimb, asemenea altor directori de instituții să transmită comunicate de presă în limbaj de lemn în care se prezintă o înșiruire greu de urmărit a unor controale, fără a se oferi numele agenților economici cu probleme, pentru ca oamenii într-adevăr să se poată feri de anumite pericole la sănătatea lor.
În comunicatul de presă care este asumat de Cristina Kashyap se explică ce sancțiuni au fost aplicate în timpul sărbătorilor pascale care au fost în urmă cu trei luni de zile sau ce au făcut comisarii de Ziua Muncii, pe 1 mai.
Cei cu adevărat interesați de activitatea comisarilor de la Garda de Mediu pot da CLICK pe documentul de mai jos:
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
COMUNICAT GARDA DE MEDIUPoliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024