Un accident de muncă a cărui victimă lucra fără forme legale a avut loc luni la amiază în judeţ. Mihai Ostafe lucra pentru SC Lumina Soarelui SRL Havârna fără contract de muncă, motiv pentru care societatea a fost amendată cu 10.000 de lei.
În jurul orei 14:00 bărbatul se afla într-o fântână în construcţie, la o adâncime de aproximativ 10 metri, unde încerca să fixeze un tub din beton. De la o înălţime de aproximativ 4 metri, deasupra lui, s-a dislocat o cantitate de pământ care a căzut peste el. În urma impactului muncitorul a căzut cu faţa peste dispozitivul de introducere a tuburilor în fântână, fiind accidentat la nivelul gâtului şi internat la Spitalul Municipal Dorohoi. Conform legislaţiei în vigoare, evenimentul soldat cu incapacitate temporară de muncă va fi cercetat de către angajator.
CITEŞTE ŞI:
Botoşănean mort într-o fântână scos de pompieri