Poliţiştii Postului de Poliţie Curteşti au fost sesizaţi prin numărul unic de urgenţă 112 despre faptul că în curtea unei locuinţe din satul Hudum , comuna Curteşti, se află mai mulţi muncitori care lucrează la adâncirea unei fântâni, iar unul dintre aceştia a căzut în fântână. Incidentul s-a petrecut marţi, 22 ianuarie 2013 în jurul orei 13:30.
Deplasându-se la faţa locului poliţiştii au stabilit că faptul că proprietarul terenului, în urma unei înţelegeri verbale cu N. Ionuţ, de 31 ani, din Botoşani, a contractat o lucrare de adâncire a unei fântâni pe care o avea în curte, având în vedere că acesta din urmă este autorizat pentru efectuarea de astfel de lucrări.
Motiv pentru care, ieri în jurul orei 08:00, N. Ionuţ, însoţit de alţi doi bărbaţi din comuna Roma au început lucrarea, iar în jurul orei 13:20, în timp ce se afla lângă fântână, B. Costel a acuzat o stare de rău şi a căzut, lovindu-se cu capul de unul din tuburile de beton, rămânând inconştient. Poliţiştii au constatat că B. Costel nu este angajat al întreprinderii individuale care efectua lucrarea, motiv pentru care s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de nerespectare de către orice persoana a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de munca sau de îmbolnăvire profesională, faţă de N. Ionuţ.
Poliţiştii continuă cercetările, urmând a se propune soluţie procedurală.
CITEŞTE:
Accident de muncă şi la Urban Serv: salariat la spital