Persoanele ajunse la Botoșani tocmai din Sri Lanka pentru a lucra în domeniul confecțiilor trec prin momente grele.
Unul dintre colegii de la fabrica la care lucrau a fost depistat pozitiv la COVID și astfel au fost luate măsuri de izolare cu contacții lui direcți. Între timp însă, numărul cazurilor confirmate la respectiva unitate de producție a crescut.
S-a luat așadar măsura închiderii companiei iar cei peste 40 de muncitori din Sri Lanka au rămas fără contracte de muncă. Au existat și o serie de încăierări între ei și s-a ajuns inclusiv la apelarea Poliției pentru aplanarea conflictului.
În noaptea de 2 spre 3 mai, având în vedere că nu mai aveau relații contractuale cu firma de confecții, au fost urcați în autocare pentru a fi trimiși acasă. Însă în mijloacele de transport au ajuns și persoanele care erau în izolare astfel că situația a impus oprirea autocarelor.
Înștiințată, Prefectura prin instituțiile din comandă a dispus carantinarea oamenilor din Sri Lanka.
„Probabil când s-a închis fabrica le-a încetat contractele de muncă. Ei erau contacți direcți, fiind toți în autocar. I-am carantinat pe toți timp de 14 zile, urmând să vedem ce se va întâmpla după finalizarea perioadei de carantină”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
Se va lua legătura inclusiv cu Oficiul de Imigrări, deși toți cei peste 40 de muncitori au încă permise de ședere în România valabile.
Măsurile ce vor fi luate după perioada de carantină de 14 zile vor fi stabilite de Direcția de Sănătate Publică Botoșani.
Un video cu situația sri lankezilor a fost postat de aceștia pe data de 3 mai pe canalul youtube. În filmare se vede cum muncitorii vociferează în limba lor iar la un moment dat li se strigă în limba engleză că dacă vor să plece acasă, să-și strângă bagajele și să se urce în autocare.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024