Sprijinul financiar vizează cheltuielile cu eventuale tratamente medicamentoase și analize medicale necesare monitorizării și ducerii la bun sfârșit a sarcinii.
La inițiativa primarului Cosmin Andrei și viceprimarilor Liviu Toma și Bogdan Buhăianu, consilierii municipali au votat proiectul vizând acordarea unui sprijin financiar sub formă de vouchere în cuantum de 2.000 de lei femeilor însărcinate. Hotărârea deliberativului local a intrat în vigoare pe 1 iulie 2023.
“Le mulțumesc tuturor colegilor din deliberativul local pentru că au susținut prin vot acest proiect care vizează sprijinirea familiilor și creșterea natalității. Totodată, le transmit doamnelor care se pregătesc să aducă pe lume un copil să facă demersurile necesare pentru a beneficia de acest ajutor”,
a declarat viceprimarul Liviu Toma.
Într-un comunicat transmis de reprezentanții Primăriei Municipiului Botoșani se menționează că beneficiarele acestui ajutor financiar acordat de la bugetul local sunt femeile însărcinate cu vârsta de peste 18 ani, cu domiciliul stabil în municipiul Botoșani.
Alimentarea cardului se face în două etape distincte, respectiv 1.000 de lei de solicitant, în perioada prenatală, după săptămâna a 10-a de sarcină (etapa I) și 1.000 de lei, după săptămâna a 24-a de sarcină (etapa a II-a).
Cererile privind acordarea cardului Materna Botoșani se pot depune la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Botoșani, strada Săvenilor nr.12, de luni până joi, între orele 9:00 – 15:00, cât și în format electronic (prin completarea cererii tip al cărei model este disponibil pe site-ul Direcției de Asistență Socială –www.dasbotosani.ro), la adresa de e-mail: [email protected]. Cererile transmise electronic vor fi doar în format pdf la rezoluție de cel puțin 200 x 200 dpi.
Actele necesare sunt:
Solicitantele care doresc să acceseze etapa I a acestui program vor depune documentele prevăzute la litera a) - d) în perioada cuprinsă între a 10-a și a 23-a săptămână de sarcină. Beneficiarele admise în etapa I vor transmite documentele prevăzute la litera e), pentru accesarea etapei a II-a, în perioada cuprinsă între a 24-a și a 30-a săptămână de sarcină.
În cursul acestei luni și numai pentru anul bugetar 2023, gravidele aflate între a 24-a și a 30-a săptămână de sarcină vor putea beneficia de cele două vouchere în valoare de 2.000 de lei, care vor fi acordate o singură dată, cu condiția să depună cererea până la 31 iulie.
După trecerea celor 30 de zile, gravidele aflate după săptămâna a 24-a de sarcină, vor putea primi doar voucherul corespunzător acestei perioade, respectiv 1000 de lei.
Distribuirea voucherelor, precum și dispoziția de acordare, se face de către Direcția de Asistență Socială Botoșani, numai pe baza prezentării actului de identitate în original și a semnăturii de primire.
(Sursa foto - Antena 3 CNN)
Artiști botoșăneni premiați la festivalul-concurs al Fanfarelor Țărănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca vă așteaptă la un Halloween de poveste: Dovlecelul care sperie microbelul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – Mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024