O spune primarul care dă și vestea proastă. Nu mai există suprafețe de teren care să se preteze la amenajarea de noi locuri de parcare.
”
Nu ai teren să poți realiza o parcare. Ne-am gândit la acele parcări supraterane în cartiere care să preia din încărcătura existentă și din ce în ce mai mare de la zi la zi. Vedeți că nu mai sunt locuri de parcare. Nu există terenuri disponibile. Toate sunt private. În momentul când te duci spre achiziții apar alte probleme”, a declarat primarul.
Ovidiu Portariuc a mai menționat că nici varianta de a achiziționa terenuri private nu este una la îndemână. De ce? Din cauza consilierilor locali.
”O achiziție făcută de administrația publică, durează foarte mult, este controlată foarte mult și consilierii nu doresc să-și asume răspunderea pentru că vorbim iar de rapoarte de evaluare, de stabilirea unui preț corect. Și schimburile de teren, la fel. De altfel s-au manifestat și consilierii că nu sunt dispuși să facă schimburi de terenuri. Atât timp cât nu există voință din partea CL nu putem angaja cheltuieli pentru studii de evaluare”, a încheiat primarul.
La ora actuală municipiul ar avea în jur de
8.000 de locuri de parcare concesionate către cetățeni.
(G.E.)
CITEȘTE:
Liber până-n primăvară la parcările din oraș, nu se mai achită taxe