„Aici a fost o mlaştină, nimeni nu revendica terenul"
Administraţia locală a comunei botoşănene a construit practic o nouă casă, care păstrează însă modelul celor de acum un secol. Curtea este una generoasă, cu alei dalate, podeţ, iluminat public şi o fântână de pe vremuri. În faţa casei s-a amplasat şi bustul celui născut
Toader Arăpaşu. Parcul a fost amenajat cu sume obţinute de la Administraţia Fondului de Mediu, toate celelalte lucrări fiind realizate de
Primăria Stăuceni, din surse proprii. Investiţia a fost îngreunată de stare terenului.
„Aici a fost o mlaştină, nimeni nu revendica terenul. După ce l-am reabilitat am primit cerere de revendicare. Nu era gard, nu era nimic, vitele veneau şi treceau de-a dreptul”, povesteşte
Cozmin Epuraş, primarul de Stăuceni.
Ajutor de la arhitecţi şi etnografi
Operaţiunile au început în 2012 şi s-au terminat primăvara aceasta, pentru reuşita investiţiei dându-şi concursul arhitecţi şi fostul şef al Secţiei de Etnografie a Muzeului Judeţean, Steliana Băltuţă. Aceasta fiindcă interiorul casei a trebuit aranjat potrivit obiceiurilor din urmă cu o sută de ani şi, totodată, imobilul trebuie să sugereze măcar că de acolo a plecat unul dintre patriarhii
Bisericii Ortodoxe Române. De exemplu, una dintre vitrine imită o catapeteasmă, iar pe pereţi au fost dispuse icoane şi portrete ale
Patriarhului Teoctist şi mamei sale.
„A fost gata aproape tot de mai multă vreme, numai că n-am avut obiectele de la Patriarhie. Când am avut obiectele de la Patriarhie m-am dus cu un arhitect, care a venit şi a spus cum trebuie aranjat. Am dat mână liberă: faceţi ce vreţi voi, cum credeţi voi”, afirmă
Cozmin Epuraş.
Povestea tragică a mobilierului
Aducerea unor obiecte de mobilier de la
Patriarhia Română a constituit de altfel şi momentul de cumpănă a lucrării. Primarul de Stăuceni a primit toamna trecută semnal de la Bucureşti să se deplaseze urgent pentru a le ridica, a căutat un cunoscut care se afla prin capitală şi a aflat că Ioan Bosânceanu, partenerul de viaţă al patroanei de la Pan Moris, este acolo. A apelat la el, omul a încărcat mobilierul, însă la Buzău a avut acel accident tragic care i-a pus capăt vieţii. Mobilierul a ajuns însă în cele din urmă la Botoşani şi de acolo la Tocileni, regăsindu-se acum în casa memorială care va fi sfinţită şi inaugurată pe 4 mai.
(S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Credință îngropată în gunoaie - 17 containere lângă gardul bisericii, slujbe cu geamurile închise din cauza mirosului - GALERIE FOTO
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
HRISTOS A ÎNVIAT! Înviere cu peste 1.000 de oameni şi gânduri la creştini prigoniţi, căsătorii între bărbaţi, baruri şi cluburi : Revărsări de păgânătate asupra lumii – FOTOREPORTAJ