Proiectul de consolidare, restaurare și punere în valoare a Muzeului de Științele Naturii Dorohoi, intră în linie dreaptă.
Consiliul Județean Botoșani acordă o atenție deosebită și sprijin deplin instituțiilor de cultură pe care le are în subordine, căutând în mod constant soluțiile și fondurile necesare pentru reabilitarea, conservarea și promovarea acestui domeniu, care constituie un adevărat brand al județului nostru.
Într-un comunicat transmis de reprezentanții Consiliului Județean Botoșani se menționează că proiectul „Consolidare, restaurare și punere în valoare a Muzeului de Științele Naturii Dorohoi” a primit avizul Consiliului Tehnico-Economic din cadrul Ministerului Culturii. Valoarea avizată a proiectului este de 68,5 milioane lei, adică echivalentul a 13,8 milioane de euro. Partea de cofinanțare ce revine Consiliului Județean Botoșani este în valoare de 5 milioane de lei.
„Reabilitarea clădirii Muzeului de Științele Naturii Dorohoi este un proiect important în domeniul cultural al județului Botoșani și ne bucurăm că acest proiect a intrat în linie dreaptă. Prin transpunerea în practică a acestui proiect, vom avea parte de un muzeu modern, care să pună în evidență valoroasele exponate pe care le are în patrimoniu, precum colecția de insecte și fluturi exotici a profesorului Ioan Nemeş, colecția de fluturi exotici a farmacistului Wilhelm Weber, colecția de păsări de pe continentul african a profesorului Cătălin Rang sau expoziția de obiecte de sticlă-porțelan realizate în fosta fabrică de sticlă din Dorohoi”,
a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Pe lângă lucrările de consolidare, restaurare și punere în valoare a patrimoniului expozițional, la Muzeul de Științele Naturii Dorohoi se va readuce la viață biblioteca, ce deține peste 6.500 de volume de specialitate și care vor putea fi consultate în sala de lectură. De asemenea, se vor amenaja două laboratoare – unul de cercetare și unul de conservare –, un auditorium, o sală de educație muzeală, una pentru conferințe și simpozioane și o cafenea.
Proiectul se derulează în cadrul Programului național de restaurare a monumentelor istorice, finanțat din bugetul Ministerului Culturii și gestionat de Institutul Național al Patrimoniului.
Clădirea Muzeului a fost construită la 1887 ca sediu al Prefecturii județului Dorohoi, fiind prima clădire publică din oraș care a beneficiat de instalație de apă, canalizare și încălzire centralizată.
Procesiune cu Sfinte Moaște în mai multe parohii din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
3 motive pentru a cumpăra centrala pe lemne Stropuva S40U
Redacția Botoșăneanul
Nov 22, 2024
Tânăr din Botoșani prăbușit sub ochii trecătorilor, ambulanța chemată urgent
Oana Sava
Nov 22, 2024
Femeie prinsă de polițiști în timp ce dirija traficul în intersecție
Oana Sava
Nov 22, 2024