Directorul numit pe post la Botoșani ba e bolnav, ba are nevoie de odihnă și nu mai apucă să își exercite prerogativele, iar cel în locul căruia a venit, deja a plecat. În aceste condiții, unitatea a ajuns să fie condusă de un director adjunct abia revenit la serviciu după o perioadă de suspendare de câțiva ani în care a câștigat un proces cu DNA.
Toate acestea se întâmplă la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Botoșani. Încă din luna august, Liviu Zaharia, directorul APIA Botoșani, a fost detașat pe aceeași funcție la Cluj, în județul nostru fiind trimis Florin Urs, de la APIA Maramureș. Deși luna septembrie ar fi trebuit să îl găsească la serviciu, cel puțin până ieri acesta nu a venit și nici nu dă semne că ar face-o prea curând. Florin Urs și-a luat concediu de odihnă, pe care și l-a întrerupt nu pentru a veni la noul său loc de muncă, ci pentru a-și lua concediu medical, urmat iar de concediu de odihnă.
Liviu Zaharia, al cărui loc trebuia să-l ocupe la Botoșani, a plecat deja la APIA Cluj. A făcut-o cu mașina de la APIA Botoșani și când reporterul Botoșăneanul i-a telefonat luni, a făcut o veritabilă criză de nervi, timp de peste 20 de minute înjurând și amenințând continuu.
”Este referat semnat de directorul general. Voi sunteți nebuni la cap? Cum să plec eu mă fără referat semnat de directorul general?”
Liviu Zaharia, director APIA Cluj.
Acesta a spus ba că a predat deja mașina, ba că urmează să o predea. Oricum, cert este că, deși plecat la Cluj, mașina sa personală se odihnea luni în parcarea de la APIA Botoșani. Pe de altă parte, Liviu Zaharia a dat aisgurări că a fost detașat la Cluj nu pe motive disciplinare, ci urmare a rezultatelor deosebite pe care le-a obținut la Botoșani și care i-au adus calificativul ”Foarte Bine” la evaluare.
Ca de obicei, despre situația de la APIA Botoșani ne-a fost mai greu să obținem o poziție oficială. Ioan Serediuc, purtătorul de cuvânt al instituției, era și el plecat în concediu. Unitatea este condusă de Gica Huțanu, revenită pe post după trei ani și jumătate de suspendare. Aceasta și-a arătat disponibilitatea pentru transparență, însă pentru activitatea propriu-zisă a unității, arătând că nu deține prea multe informații privitoare la numiri și detașări de directori.
Prefectul Dan Nechifor a invitat-o atât pe ea, cât și pe Marcel Niță, cel care o înlocuise în februarie 2013, la o discuție în care le-a cerut ca activitatea unității să fie cât se poate de publică.
”Din câte știu eu ambii directori (atât Liviu Zaharia, cât și Florin Urs – n.r.) au contestat deciziile de detașare”,
Dan Nechifor, prefect.
Primul reprezentant al Guvernului în județ nu exclude varianta ca amintitele concedii să reprezinte de fapt un subterfugiu în a se prezenta la noul loc de muncă până la soluționarea contestațiilor.
CITEȘTE ȘI:
Director din Maramureș pentru instituția cu ”șefi cu botniță”
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024