Ceea ce în luna decembrie părea doar o glumă s-a dovedit a fi cât se poate de real. Pe 19 decembrie, la inaugurarea DJ Cristineşti – Baranca – Fundu Herţii – Racovăţ, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Gheorghe Sorescu, spunea râzând că trebuie să aibă grijă cum se comportă la tăiatul panglicii fiindcă preşedintele Florin Ţurcanu vrea să îi trimită un control.
Prezent la faţa locului,
şeful CJ Botoşani s-a mulţumit la rândul său să zâmbească. Luni însă el a semnat un ordin prin care declanşează un control a activităţii vicepreşedinţilor
Gheorghe Sorescu şi
Paul Pavăl şi a administratorului public
Radu Judele.
„Se va efectua o misiune de verificare a modului de îndeplinire a atribuţiilor delegate vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Botoşani şi administratorului public al judeţului Botoşani de către preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani”, se arată în ordinul de serviciu semnat de
Florin Ţurcanu.
Acţiunea se va derula timp de o lună, până pe 7 februarie, iar din membrii echipei care o vor efectua fac parte şi angajaţi de la corpul de control al preşedintelui CJ Botoşani.
[[banner]]
CITEŞTE ŞI:
Vicele Pavăl despre înlocuire: Intenţia asta a avut-o de la început; ne arătăm muşchii?