Lucreaza la stat, au program de bugetari, nu sint implicati in politica, dar au salarii comparabile cu al presedintelui Romaniei.
Este vorba despre cei care ne amendeaza, ne ancheteaza sau care impart dreptatea.
Sefii Tribunalului, Parchetului, Politiei, Jandarmeriei, Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera cistiga intr-o luna citi alti botosaneni in jumatate de an.
In plina criza economica, intr-o perioada in care la Botosani circa 1.000 de oameni din mediul privat au ramas fara loc de munca, la Tribunal se platesc salarii europene.
Judecatorul Adrian Toporascu, vicepresedintele institutiei, a incasat in 2007 ca salariu si diferente salariale cistigate in instanta 106.625 lei.
Lunarar inseamna aproape
9.000 de lei, adica 90 de milioane de lei vechi. Sint insa judecatori care, desi nu au functie de conducere, au cistigat si mai bine. Astfel,
judecatorul Mihai Gherca a incasat in anul 2007 din salarii 135.037 lei, adica, in medie,
11.253 lei pe luna. Judecatorul Gherca i-a intrecut astfel atit pe presedintele Romaniei, cit si pe prim-ministru. Si asta in conditiile in care
Traian Basescu are un
salariu de
circa 9.500 de lei, iar
Emil Boc unul de
circa 8.800 lei. Aceeasi performanta a reusit-o si
Vladimir Tepoi,
presedintele Tribunalului. El a avut in 2007 ca venituri din salarii nici mai mult nici mai putin de
149.468 lei, adica, in medie,
12.500 de lei pe luna, semnificativ mai mult decit omul cu cea mai importanta functie din stat. Nici procurorii nu se pot plinge ca sint platiti prost.
Procurorul Aurel Simion a incasat in 2007 nici mai mult nici mai putin de 109.284 lei ca drepturi salariale, ceea ce, in medie, inseamna
9.100 lei pe luna.
La rindul sau,
procurorul Carmen Balanovici a avut in 2007 din salarii 105.937 lei, adica o medie lunara de
8.800 de lei.
Cei doi au cistigat chiar mai mult si decit
prim procorurul Parchetului de pe linga Tribunalul Botosani. Astfel,
Cristian Popovici a incasat in 2007, din drepturi salariale, 93.311 lei, adica in jur de
7.700 de lei pe luna.
Acesta sustine insa ca, in realitate, salariile procurorilor nu sint chiar atit de mari si ca sumele lunare au fost majorate de faptul ca in 2007 procurorilor li s-au platit retroactiv unele drepturi salariale cistigate in instanta.
Totodata, in conditiile in care intr-un an cei 12 procurori ai Parchetului de pe linga Tribunalul Botosani au solutionat 1.300 de doasare, volumul de munca ar fi unul imens.
Cristian Popovici, prim procuror, Parchetul de pe linga Tribunalul Botosani :
« Daca ne raportam la alte categorii socio-profesionale e posibil sa fim considerati ca foarte bine salarizati. Dar strict, daca ma refer la un coleg de al meu care lucreaza in Parchetul de pe linga Judecatorie, care are 1.000, 1.000 si ceva de cauze anual, care permanent dosare in lucru, care este asaltat de volum de activitate, 37-40 de milioane cit are un procuror de locale eu consider ca este insuficient »
Desi poate pe multi mira, comandantul Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera cistiga mai bine atit decit seful Jandarmeriei, cit si fata de cel al Politiei. Astfel,
comisarul sef Constantin Circu a incasat in anul 2007 76.462 lei, ceea ce ar insemna un salariu de aproape
6.400 de lei. Pe aproape este seful Inspectoratului Judetean de Jandarmi.
Lt.col.Constantin Morosanu a avut in 2007 venituri de 73.896 lei, adica un salariu de aproape
6.200 lei. Acesta a fost mai bine platit chiar si decit
comisarul sef Viorel Serbanoiu, seful Inspectoratului Judetean de Politie, care a primit, in medie,
5.400 lei pe luna. Aceleasi salarii le-au avut si adjunctul IPJ Dragos Holca, precum si seful Serviciului Politiei Rutiere, Dumitru Zmau.
Plata unor asemenea salarii este posibila din mai multe motive. Unul ar fi statutul special pe care il au angajatii din justitie si ordine publica fata de ceilalti bugetari.
Lt.col.Constantin Morosanu, inspector sef IJJ :
« Noi sintem militari, functionam dupa statutul cadrelor militare, nu sintem afiliati functionarilor publici »
Apoi, cadrele institutiilor mentionate incaseaza sporuri la care alti bugetari nu au acces. Astfel, angajatii Ministerului Adminstratiei si Internelor primesc o alocatie de hrana, procurorii Parchetului de pe linga Tribunalul Botosani au sporuri de solicitare neuropsihica si de fidelitate, cel din urma tocmai cistigat in instanta dar inca neinclus in salariu, iar jandarmii primesc spor de ... radiatii electromagnetice.
Lt.col.Constantin Morosanu, inspector sef IJJ :
« Sporurile unui jandarm sint : spor de vechime, ca la orice om, spor de radiatii electromagnetice si … cam atit. Folosim anumite statii de lucru, antene »
De asemenea, procurorii si judecatorii au un mod aparte de calcul si crestere a salariilor.
Ca si cum nu ar fi fost indeajuns, o parte dintre sefii institutiilor mentionate mai iau bani si pentru ca sint membri ai Autoritatii Teritoriale de Ordine Publica. Este o structura din care fac parte reprezentanti ai Prefecturii, Consiliului Judetean, primariilor urbane, dar si sefii Politiei, Jandarmeriei si Serviciului Politiei Rutiere. Desi ATOP nu este o structura care poate sa adopte reglementari cu caracter normativ, pentru participarea la una-doua sedinte pe luna membrii acesteia incaseaza alti bani, peste 500 de lei pe luna, care se adauga la salariu.
Salariile majoritatii botosanenilor sint considerabil mai mici decit cele ale judecatorilor, procurorilor, politistilor. Raportarile pe luna octombrie ale Directiei Judetene de Statistica arata prapastia dintre angajatii din justitie si ordine publica si restul botosanenilor.
Ovidiu Mihalache, sef serviciu Directia Jud. de Statistica :
“Referitor la cistigul salarial mediu net, situatia se prezinta astfel : pe total judet 1.118 lei pe persoana”
Practic, in timp ce unii bugetari cistiga cam cit Basescu, muritorii de rind se multumesc cu 11 milioane de lei vechi.
Salarii uriase, pensii asemenea
Salariile exorbitante platite unor bugetari inseamna si pensii pe masura la incetarea activitatii. Fost ofiter la Inspectoratul Judetean de Politiei si sef de brigada la fostul Parchet National Anticoruptie,
Vasile Raileanu a incasat in 2007 din pensie nici mai mult nici mai putin de 67.200 de lei. Practic, in urma cu doi ani, fara majorarile care s-au operat ulterior, comisarul sef avea o
pensie lunara de 5.600 de lei, adica 56 milioane de lei vechi.
Si asta in conditiile in care pensionarii muritori de rind trebuie sa se multumeasca numai cu
469 lei pe luna, pentru ca aceasta este
pensia medie la Botosani. Altfel spus, ceea ce restul pensionarilor primesc de la stat intr-un an de zile, comisarul sef in rezerva ia intr-o singura luna.
Vasile Raileanu nu s-a multumit insa doar cu pensia si de la infiintarea Politie Comunitare a dobindit postul de director al acesteia, calitate in care ia si un salariu de aproximativ 2.000 de lei.
Dar cazul sau nu este unul singular. Chiar directorul adjunct al Politie Comunitare
Ioan Onutu este un alt exemplu. Fost ofiter MApN, acesta are o
pensie de
circa 2.000 de lei, la care se adauga si salariul de aproximativ 2.000 lei.
Si exemplele pot continua cu ofiterul MApN in rezerva Lucian Cilinschi, seful Serviciului Voluntar pentru Situatii de Urgenta, dar mai ales cu o parte a fostilor parlamentari. Acestia din urma beneficiaza de un mod de calcul separat al pensiei, in functie de numarul de mandate. Astfel,
Dumitru Mocanu, Alexandru Simionovici sau
Teodor Clocotici au
pensii de circa 3.000 de lei.
Declaratie de avere Constantin Morosanu
Declaratie de avere Vasile Raileanu
Declaratie de avere Ioan Onutu
Declaratie de avere Vladimir Tepoi
Declaratie de avere Constantin Circu
Declaratie de avere Carmen Balanovici
Declaratie de avere Aurel Simion
Declaratie de avere Cristian Popovici
Declaratie de avere Mihai Gherca
Declaratie de avere Adrian Toporascu
Investigatie realizata in ianuarie 2009