Fără victorie în ultimele cinci meciuri oficiale, CSM Poli Iaşi speră să pună punct acestei perioade de “secetă”, duminică, în Copou, în derby-ul moldav cu FC Botoşani. Cele două formaţii sunt vecine de clasament, au avut un start bun de sezon şi au ca obiectiv declarat accederea în play-off, scrie ProSport.
Chiar dacă Iaşiul nu a câştigat în ultimele cinci meciuri oficiale, antrenorul Nicolo Napoli susţine că nu sunt motive de îngrijorare. Echipa din Copou ocupă locul 5 în clasament după şase etape, iar tehnicianul italian este mulţumit de cele 9 puncte obţinute până acum. Napoli încă nu s-a decis în ce sistem va aborda meciul de duminică cu FC Botoşani, dar indiferent de tactică aşteaptă un joc bun de la elevii săi, încununat cu o victorie.
“Ne aşteaptă un meci foarte greu, pe care vom încerca să îl câştigăm. Întâlnim o echipă bună, care joacă fotbal, care dă multe goluri. Dacă vom face un meci foarte bun, avem şanse mari să câştigăm cele trei puncte. Chiar dacă nu am câştigat de cinci meciuri, cred că suntem în grafic. Am luat nouă puncte în şase etape, iar patru din aceste meciuri le-am jucat în deplasare. Suntem pe un drum bun, dar sper ca duminică să câştigăm”,
Nicolo Napoli, antrenor CSM Poli Iași.
Dacă gazdele sunt recunoscute pentru rigurozitatea defensivă, botoşănenii au dovedit un apetit ofensiv de invidiat în acest start de campionat, echipa lui Leo Grozavu având cele mai multe goluri marcate în Liga I în primele şase etape.
CITEȘTE ȘI:
Pe ei, pe mama lor: Leo cu gândul la un ”filozof” din echipă : Orice început are un început
ASTĂZI: Protest tăcut la Muzeul Județean pentru salarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Harta șpăgii din spitale, procent ridicat la Botoșani – CLASAMENTUL
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Un italian recunoscător a fost premiat pe scena teatrului: S-a spart zidul tăcerii – VIDEO
Oana Sava
Jan 15, 2025
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
ACUM: „Te Deum” la Uspenia pentru marele poet Mihai Eminescu – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Jan 15, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile