Campanie de informare la Botoșani, cu oficial ministerial și primari din județ

Scopul acestei acţiuni este de a realiza o informare corectă şi cât mai completă a potenţialilor migranţi români în ceea ce priveşte drepturile pe care le au în statele membre ale Uniunii Europene.

Alexandra Vicol, actriță: Cred că familia și mediul familial te pot defini că persoană, îți pot influența personalitatea

Un spectacol de referință din repertoriul Teatrului Mihai Eminescu Botoșani ajunge într-un festival național. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Daniela Bucătaru, Sorin Ciofu, Alexandra Vicol, Răzvan Amitroaei și Gina Pătrașcu.

PREMIERĂ: Un partid își organizează congresul la Botoșani, un milionar încearcă președinția

Pentru prima oară, cel puțin în ultimii 20 de ani, o formațiune politică își organizează congresul la Botoșani. Este o cutumă în România ca întrunirile celui mai înalt for al formațiunilor politice să aibă loc în București.

O celebră trupă de la București face reclamă unui bistro din Botoșani: Ai pierdut dacă nu ai ajuns VIDEO

(P) A fost un weekend sută la sută botoșănean pentru trupa condusă de Bogdan Marin – ”Bodo”. Joi, Proconsul a cântat la Ziua comunei Stăuceni, iar vineri la SummerFest Botoșani.

Poza zilei 22 august 2019
Declarația zilei 22 august 2019
Botoșăneancă sancționată pentru că nu a respectat un indicator INVIZIBIL: Au stat pasivi o săptămână - FOTO

A fost nevoie de două accidente rutiere, patru mașini avariate, pagube materiale conexe și o persoană rănită pentru ca cineva să ia în serios o problemă semnalată de nenumărate ori.

Femeie preluată de urgență de aeronava SMURD, pentru a fi transportată la Iași

Aproape că nu trece o zi în care elicopterul SMURD să nu fie chemat la Botoșani, cele mai multe cazuri care necesită intervenții urgente fiind pentru pacienți care au suferit un infarct.

loading...
Horoscop
astăzi
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7274 lei
USD
Dolarul SUA
4.2601 lei
CHF
Francul elveţian
4.3460 lei
GBP
Lira sterlină
5.1683 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0003 lei
XAU
Gramul de aur
205.3780 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2407 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4444 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8920 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2022 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1833 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6340 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
starshiners.ro%20
Sondaj
V-a plăcut SummerFest-ul organizat la Parcul Cornișa?
Da
Nu
Nu am participat
Declaraţia zilei
”A fost o onoare pentru mine să fiu propusa și votată de către colegii mei pentru funcția de secretar general al organizației TNL Botoșani. Mă bucur că am avut oportunitatea să fac parte din organizație, care este un loc unde ...
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
astratex.ro
kurtmann.ro%20
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.