Grav accident de circulaţie, sâmbătă, într-o localitate din judeţul Olt. Un adolescent de 15 ani a murit după ce a fost lovit de o maşină pe marginea drumului.
Accidentul s-a petrecut în comuna Bobicești, iar șoferul vinovat era preotul din localitatea Brănet, scrie digi24.
Potrivit poliţiştilor, acesta avea o alcoolemie de 0,45 miligrame per litru în aerul expirat.
„La data de 2 ianuarie 2020, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat prin SNUAU 112 despre faptul că pe raza comunei Bobiceşti, din judeţul Olt, s-a produs un accident rutier. Poliţiştii din cadrul Poliţie Oraşului Balş s-au deplasat la locul accidentului şi din primele cercetări au stabilit faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 57 de ani, din comuna Bîrza şi un pieton, în vârstă de 15 de ani, din comuna Bobiceşti, judeţul Olt. Din păcate, minorul a decedat”,
a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Botoșănean prins în fapt de polițiști: Carne de miel vândută direct din mașină
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Un pensionar din Botoșani s-a făcut de râs după ce a dat de un filtru al Poliției
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Sucevenii stau la coadă la amenzi aplicate în traficul din Botoșani
Gabriela Erdic
May 02, 2024