Naţional
Adolescent agresat de părinții iubitei

Un adolescent a fost desfigurat după bătaia primită de părinții iubitei sale, care nu sunt de acord cu relația lor. I-au rupt mai mulți dinți și picioarele. Mai mult, martorii susțin că ar fi încercat să-l înece într-un râu.

 Incidentul s-a petrecut duminică seară în satul Draxeni, comună Rebricea, județul Vaslui. Adolescentul de 17 ani s-a întâlnit cu părinții fetei pe care o iubește.

 

"Ambii părinți ai fetei au sărit pe băiat și l-au bătut de l-au lăsat inconștient. L-au lovit cu o bâtă în cap, peste picioare, apoi l-au băgat într-un pârâu, probabil să-l înece acolo. Noroc că au venit rudele lui și au oprit bătaia, că altfel băiatul ăsta nu mai era acum printre noi", a povestit un martor la incident, citat de vremeanoua.ro.

 

După incident, sora victimei a sunat la 112. O ambulanță l-a transportat pe băiat la spitalul de urgență din Vaslui. Cum starea lui de sănătate era gravă, medicii au decis să-l transfere la un spital din Iași.

 

"Băiatul meu e acum la Spitalul Sf. Maria din Iași, cu piciorul rupt în trei locuri. A fost bătut de tatăl și mama fetei. Mai târziu au ajuns și bunicii ei, care au vrut și ei să-l bată, dar ne-am opus noi, că băiatul nu mai era conștient. Bunica fetei mi-a bătut fata mai mică, de 11 ani. A apucat-o de urechi și a tras-o de i-a smuls cercelul. Au sărit și la mine. Au vrut să-mi bage degetele în ochi pentru că eu m-am pus între ei și copilul meu. El zăcea jos și ei tot mai voiau să-l bată. L-au băgat în pârâu, să-l înece în mâl. Când a ieșit pe mal, i-au dat cu coadă de topor în cap și n-a mai știut nimic de el. Sora lui mai mică a sunat la ambulanță, să trimită mașină. L-au dus la spital la Vaslui, dar acolo nu a avut ce să-i facă și l-au trimis la Iași. Din ce am înțeles, are piciorul rupt în trei locuri, are mai multe vânătăi la cap, dar și trei dinți dați jos. L-au bătut de era să mi-l omoare", a declarat mama adolescentului de 17 ani.

 

Poliția a deschis dosar penal dosar penal pentru loviri sau alte violențe în acest caz.

 

loading...
BĂTAIE în zorii zilei, un botoșănean disperat a chemat jandarmii
Botoșăneanul căsătorit cu Andreea Bălan va scrie o carte despre copilăria dureroasă: Străbunica a luat bătaie, bunica a luat bătaie, mama a luat bătaie, sora mea a luat bătaie...

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Șofer mort și alte trei persoane rănite într-un cumplit accident - FOTO
Un grav accident a avut loc miercuri dimineață.
TRAGEDIE: Preot găsit mort într-un canal colector, Poliția a deschis o anchetă
Dramă cumplită în familia unui preot, care a fost găsit mort într-un canal colector de la marginea drumului, în apropiere de casă.
ASEARĂ: Biserică făcută SCRUM, în ajun de An Nou pe stil vechi – VIDEO&GALERIE FOTO
Nu s-au înregistrat victime, dar biserica a ars în totalitate.
Accident MORTAL, două persoane strivite după ce un microbuz s-a răsturnat - FOTO
Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață pe DN17, două persoane fiind declarate decedate.
A murit actorul care spunea că nu poartă mască pentru că e sănătos, a fost ministru în Guvernul Ponta
Fostul ministru, cunoscut ca militant anti-mască, s-a infectat cu coronavirus în urmă cu o lună. 
TRAGEDIE pe șosea: Trei oameni care veneau acasă din Italia au murit striviți într-un accident
Mașina a intrat din spate, în plin, într-un utilaj de deszăpezire. Autoturismul venea din Italia.
TRAGEDIE: Tânără studentă la Medicină găsită moartă într-o pădure – FOTO&VIDEO
Tânăra era studentă în anul V la Medicină. Ea nu mai fusese văzută de joi seara.
OFICIAL: Guvernul a anunțat că vrea să redeschidă școlile în al doilea semestru
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că este posibil ca unitățile de învățământ să se redeschidă în al doilea semestru al anului școlar, „sub rezerva evoluției epidemiologice”.
Președintele CJ Iași cercetat de DNA pentru o presupusă mită cu produse din tablă
DNA îi cere președintelui Klaus Iohannis încuviințarea urmăririi penale pentru Costel Alexe, fost ministru al Mediului în Guvernul Orban și actual președinte al Consiliului Județean Iași.
Loading...
ALERTĂ în România! Bărbat întors din străinătate suspect de infecția cu noua tulpină a virusului din Anglia
Noua tulpină a coronavirusului care a apărut în Marea Britanie, ar fi ajuns și în România.
Adolescent mort într-un accident rutier produs de un preot beat
Grav accident de circulaţie, sâmbătă, într-o localitate din judeţul Olt. Un adolescent de 15 ani a murit după ce a fost lovit de o maşină pe marginea drumului.
O fotbalistă de 21 de ani a murit în Ajunul Crăciunului - FOTOGALERIE
Maşina condusă de Alice Cociuda (21 de ani), jucătoare de fotbal legitimată la clubul Piros Security din Arad, a fost acroşată de un tren Regio.
Și-a înmormântat fiul, dar după o săptămână s-a trezit cu el la poartă: Am început să plâng, am dat de băut la toată lumea
O femeie a avut parte de surpriza vieții după ce fiul ei, pe care credea că îl înmormântase, a apărut viu la poartă
Accident CUMPLIT: Două persoane au murit și alte trei au fost rănite - FOTOGALERIE
Traficul rutier a fost complet blocat.
Loading...
Dublă tragedie: O femeie a MURIT la înmormântarea soțului ei
Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut să o salveze.
Tânăr de 20 de ani MORT după ce s-a izbit cu mașina într-un copac - FOTOGALERIE
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.
Polițistul-cascador: CE a făcut când șoferul oprit pentru control a vrut să fugă - VIDEO
Polițistul a fost filmat de un participant la trafic în timp ce încerca să oprească un șofer care a refuzat să se legitimeze.
DOLIU în teatru: O mare actriță s-a stins din viață – FOTO&VIDEO
Artista fusese internată în stare gravă, cu hemoragie digestivă, la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.
REVOLTA unui medic român stabilit în Germania: Eşti asigurat la casa de sănătate? Si ce dacă eşti? În România se moare cu zile
Medicul a răbufnit după incendiul de la secția ATI a spitalului din Piatra Neamț, soldat cu moartea a 10 pacienți.
TRAGEDIE de proporții la Piatra Neamț: A ars secția ATI, 10 bolnavi au murit, medici și pacienți în stare gravă – VIDEO
Un incendiu a izbucnit sâmbătă seara la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra Neamț. Pacienții internați pe secție erau bolnavi Covid-19. Până la ora 20.35, scrie Hotnews.ro, erau confirmați 10 pacienți morți, iar alte șapte persoane, inclusiv medicul de gardă, în stare critică. Răniții sunt transferați la Iași.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
"Din nefericire, avem persoane care beneficiază de ajutorul social, de venitul minim garantat, beneficiază și de ajutorul pentru sprijinirea familiei, au și alocațiile pentru copii, au și ajutorul pentru încălzire. Am făcut o ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8740 lei
USD
Dolarul SUA
4.0034 lei
CHF
Francul elveţian
4.5255 lei
GBP
Lira sterlină
5.4696 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8612 lei
XAU
Gramul de aur
238.5807 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2300 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3656 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0904 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1524 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1866 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6551 lei
Vremea
astăzi
Botosani
2.7 o C
Dorohoi
2.3 o C
Bucecea
3.1 o C
Darabani
1.7 o C
Saveni
2.4 o C
Ştefăneşti
5.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.