La data de 1 decembrie 2015 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului B. I. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă ”Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” – HVIM Ungaria le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetăţenilor români și a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat în zona așa-zisului ”Ținut Secuiesc”, ca etapă a procesului ce vizează refacerea ”Ungariei Mari”, inculpatul B. I. A., membru marcant al extensiei în România a HVIM Ungaria, și-a asumat, şi ulterior a procurat mijloacele și instrumentele necesare confecționării unui dispozitiv exploziv improvizat pe care intenționa să-l detoneze în public, pe raza localității Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie.
Materialele şi dispozitivele ridicate la percheziţiile efectuate ar fi fost apte să pună în pericol cetăţenii români şi bunurile acestora, acţiunile inculpatului fiind stopate prin măsurile legale dispuse de către procurorii DIICOT cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul IPJ Covasna şi Jandarmeriei Braşov. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
Viața și moartea lui Eminescu: Certificatul de deces semnat de doi analfabeți
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
Cadou otrăvit de la Ciolacu la început de an, vor fi afectați toți românii
Gabriela Erdic
Jan 03, 2025
Lanțul de magazine Profi s-a vândut cu 1,3 miliarde de euro
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
FC Botoșani pleacă în cantonament: S-a stabilit primul meci de campionat din noul an
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
Perioadă de foc pentru pompierii botoșăneni, în ultimele trei zile
Redacția Botoșăneanul
Jan 03, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile