Moarte cutremurătoare a unui fost campion la box, care la sfârşitul anilor 80 se bătea, de la egal la egal, cu marele campion Francisc Vaştag. Miercuri, bărbatul a murit după ce a fost lovit în trafic de șoferul unei dubițe, pe motiv că fostul campion i-ar fi acroșat oglinda.
A pierit miercuri, 6 iulie, după o bătaie în stradă, în urma unui conflict spontan izbucnit în faţa unei şcoli din Bacău.
Bărbatul ucis în bătaie miercuri, pe o stradă din Bacău pentru că lovise cu maşina oglinda unei dubiţe este Mihăiţă Niţulescu, un mare campion la box.
Niţulescu se mutase de aproximativ şase luni în casa surorii lui, din cartierul băcăuan Cornişa, iar miercuri, în jurul orei 19.30, se afla pe străduţa de lângă blocul unde locuia. Potrivit unor surse, fostul campion la box a intrat într-un conflict cu şoferul unei dubiţe.
„Bărbatul mort fi dat peste oglinda unei dubiţe. Doi tineri puşi pe scandal au coborât din maşină, iar unul dintre ei l-a lovit cu pumnul. Omul a căzut din picioare ca secerat în mijlocul străzii, iar atacatorii ar fi fugit”, a povestit un martor din zonă, care-l cunoştea pe Niţulescu, scrie Gândul.
Incidentul a avut loc în faţa unei şcoli dintr-un cartier liniştit din Bacău, sub privirile mai multor copii care se jucau în zonă.
Martorii au sunat la 112, dar la sosirea ambulanţei nu s-a mai putut face nimic pentru fostul campion la box. Suspecţii au fost prinşi în scurt timp la ieşirea din Bacău spre Roman. Un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a preluat ancheta. Nu le-a fost greu poliţiştilor să-i prindă pe cei doi suspecţi, mai ales că în zonă sunt mai multe camere de supraveghere, iar unul dintre martori i-ar fi ajutat pe oameni legii şi cu numărul de înmatriculare a dubiţei.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău nu au reuşit să stabilească o legătură între loviturile încasate de victimă şi deces. Conform autopsiei, medicul de la Serviciul de Medicină Legală a concluzionat că victima a suferit o insuficienţă cardio-respiratorie, hemoragie meninge, inundată ventricular, AVC.
Victima suferea de mai multe boli precum diabet şi steatoză hepatică.
Mihăiţă Niţulescu, campion naţional la box în anii 80-90, a fost un copil sărac, crescut la casa de copii Târgu Ocna, dar prin muncă şi-a clădit o carieră sportivă. Finalele Campionatelor Naţionale de box din anul 1989 au avut loc în luna noiembrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti, turneul desfăşurându-se sub egida Daciadei. Pe listele de concurs la cele 12 categorii de greutate au fost înscrişi 112 pugilişti din întreaga ţară, care trecuseră cu bine de turneele de calificare zonale.
În ring au urcat nume mari, precum Francisc Vaştag, Rudel Obreja (fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box), ambii medaliaţi cu aur, respectiv cu bronz, la Campionatele Mondiale de la Moscova, dar şi Vasile Cîtea, actualul preşedinte al Federaţiei Române de BOX), Leonard Doroftei, Nicolae Aliuţă, fratele mai mare al fotbalistului Marian Aliuţă, şi multe alte nume mari ale boxului românesc din perioada de Aur.
„Când urmau meciurile cu Vaştag, majoritatea adversarilor renunţau să mai urce în ring de teamă să nu o încaseze rău de tot, fie erau abandonaţi de propriii antrenori după doar câteva minute de luptă. Singurul care i-a pus probleme lui Vaştag a fost Mihăiţă Niţulescu, un copil ambiţios. Campionul Mondial Francisc Vaştag a avut cel mai mult de furcă în finala cu tânărul Mihăiţă Niţulescu, care s-a ambiţionat să-i reziste timp de nouă minute celui mai bun boxer din lume, fiind răsplătit cu binemeritate aplauze pentru această îndrăzneală”, titra cotidianul Sportul.
Mihăiţă Niţulescu a început boxul al CSM Borzesti, după care a ajuns sub bagheta antrenorului Mihai Pătrăţeanu, de la Oneşti, despre care a avut tot timpul doar cuvinte de laudă, scrie Adevărul.
Citește și ATENȚIE pe cine deranjezi în trafic: Ucis în bătaie pentru că a acroşat o oglindă
(Foto: Adevărul)
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Iftime a dezvăluit suma uriașă pe care Becali a plătit-o la FC Botoșani: Să-i dea Dumnezeu sănătate!
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Vești bune pentru pensionarii care își încasează pensia pe cont bancar: CÂND vor intra banii
Redacția Botoșăneanul
Dec 12, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile