Marinel Hentes, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad susține că angajatorii preferă să importe forță de muncă din țări non-europene, motivele fiind legate de diferențele salariale.
Un procent covârșitor, de 98%, sunt respinşi pe motiv că nu ar corespunde postului. Motivul real: angajatorii importă forţă de muncă din ţări non-europene care acceptă salarii foarte mici, de 500 – 600 de euro, însă jumătate dintre aceştia pleacă în Occident la scurt timp.
Directorul AJOFM Arad afirmă că aceasta este o discriminare față de forța de muncă autohtonă.
„Este o discriminare la adresa muncitorilor români, atâta timp cât firmele îşi doresc cu precădere să importe forţă de muncă în detrimentul angajării românilor, singurul motiv fiind diferenţa de salarii. Pe străini îi plătesc cu 500 – 600 de euro pe lună, iar muncitorii calificaţi români în mod clar nu mai lucrează pentru aceşti bani. Companiile, ca să aducă străini, trebuie să anunţe la AJOFM locurile de muncă vacante, iar noi le trimitem români, dar în proporţie de 98% sunt respinşi pe motiv că nu corespund postului. În schimb, companiile angajează oameni din ţări precum Bangladesh, Pakistan ori Sri Lanka, care nu ştim cât de calificaţi sunt”,
declară Marinel Henteș.
Marinel Henteş mai subliniază că multe dintre firmele care importă forţă de muncă sunt, de fapt, doar intermediari care ar putea să întreţină migraţia ilegală spre vestul Europei, iar de aici consecinţele pe care le ştim, cum ar fi respingerea integrării României în Spaţiul Schengen.
În momentul de față, în județul Arad sunt vacante 1.381 de posturi puse la dispoziţie de 250 de angajatori.
Nu doar în fabrici sunt angajați vietnamezi, pakistanezi, indieni şi bengalezi, ci și la firmele de taxi din Arad. Nu de puține ori au clienții au întâlnit persoane străine care practică taximetria și care au învățat într-un timp relativ scurt zonele din municipiul Arad și nu numai. De obicei te poți înlețelege cu ei în engleză.
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024