Mai mulți pensionari au fost ademeniți cu alimente gratuite, în schimbul datelor personale.
Pensionarii din două sate vasluiene au fost ademeniți cu alimente gratuite și au dat toate datele personale unor escroci. Bărbații voiau să ia credite pe numele lor.
Acest incident revoltător s-a petrecut în două sate din județul Vaslui, Budu Cantemir și Stănilești, acolo unde doi indivizi de 29 respectiv 30 de ani ar fi încercat să înșele mai mulți bătrâni.
Sub pretextul de a le oferi produse alimentare gratuite, aceștia le solicitau buletinele pentru ca mai apoi să poată deschide credite pe numele localnicilor la o instituție bancară din străinătate, scrie Antena 3 CNN.
Întâmplarea a fost descoperită de un jandarm aflat în timpul liber care a alertat imediat autoritățile.
La fața locului s-au deplasat polițiștii pentru cercetări și pentru audieri, iar asupra celor doi indivizi au fost descoperite mai multe telefoane mobile și mai multe cartele SIM.
În total ar fi fost înșelate 36 de persoane din cele două localități. Cu toate că pe numele celor doi indivizi a fost deschis un dosar penal pentru înșelăciune, IPJ Vaslui nu precizează dacă a fost luată sau nu vreo măsură preventivă pe numele vreunuia dintre cei doi indivizi.
În acest caz, cercetările sunt continuate de parchetul de pe lângă Judecătoria Huși.
(Sursa foto – Ziarul Ceahlăul)
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024