O a treia persoană a murit în urma rănilor suferite în explozia de sâmbătă seară a stației GPL de la Crevedia.
Este vorba de unul dintre cei doi pacienți de la Spitalul Floreasca din capitală, care avea arsuri pe peste 90% din suprafața corpului, potrivit Ministerului Sănătății. Victima avea șanse extrem de reduse de supraviețuire din pricina gravității rănilor și nu putea fi transferată în străinătate, scrie Europa Liberă.
Ar fi vorba de un bărbat de 63 de ani, civil.
Până miercuri, patru dintre răniții de la Crevedia se aflau în stare critică. Trei dintre ei erau intubați și ventilați mecanic. Cel de-al patrulea este unul dintre cei transferați la spitalul din Milano.
Alte 22 de persoane sunt în stare medie sau ușoară iar 19 au fost deja externați.
Primele două decese s-au produs la scurt timp după explozii. Este vorba de un soț care a făcut infarct și o soție care a murit în urma arsurilor.
Sâmbătă, la Crevedia/jud.Dâmbovița, au avut loc două explozii la o stație de GPL care se declarase închisă încă din 2020 și opera fără autorizație de securitate la incendiu sau autorizație de mediu.
Au fost rănite 56 de persoane, dintre care 39 erau pompieri aflați la locul intervenției.
Potrivit martorilor, neregulile stației GPL au fost transmise către instituții ale statului. Primăria din Crevedia și Inspectoratul de Poliție Județean din Dâmbovița spun că nu cunoșteau situația.
Tatăl patronului stației GPL, Ion Doldurea, este primar al municipiului Caracal.
(Sursa foto - Digi 24)
Imagini superbe surprinse de un fotograf profesionist la parada de la Botoșani
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Sebastian Mailat, dorit de patru echipe din Superligă
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Un copil din Botoșani s-a rătăcit în Ajun după ce a plecat cu colinda
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Kiev: Racheta rusească a zburat două minute prin Botoșani, sistemele românești NU au detectat-o
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Polițiștii de penitenciare amenință cu nepăzirea pușcăriilor de Crăciun și Revelion
Redacția Botoșăneanul
Dec 25, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile