Naţional
INCREDIBIL: Bărbat reținut după ce a electrocutat-o pe soția sa timp de mai multe ore

Cei doi se aflau în proces de divorț.

Un bărbat de 72 de ani, fost pădurar, a fost arestat preventiv marți, sub acuzația de tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, precum și lipsire de libertate.

 

S-a întâmplat în Vrancea. Victima este chiar soția, cu care se află în proces de divorț, pe care bărbatul este acuzat că a electrocutat-o ore în șir cu un cablu, ținând-o imobilizată în propria locuință.

 

Fapta a fost comisă în noaptea de 17 iulie, chiar victima fiind cea care a cerut ajutorul oamenilor legii, într-un moment în care soțul său ieșise în curte să bea apă.

 

Din ce s-a stabilit până în acest moment, bărbatul a pătruns în camera soţiei sale în timp ce aceasta dormea şi a introdus un cablu electric în priză, iar capetele neizolate i le-a aplicat acesteia pe corp. Ulterior, în încercarea de a scăpa de consecințe, bărbatul a băut erbicid, fiind internat câteva zile la Secția de psihiatrie. Între timp, ancheta a continuat, iar luni, după ce bărbatul a fost externat, procurorii au luat decizia de a solicita arestarea preventivă, admisă de instanță.

 

La audieri, bărbatul a recunoscut fapta, motivând că și-a pierdut cumpătul într-un moment de furie, deoarece fosta sa soție îl evacuase din locuință.

 

De altfel, în timpul cât inculpatul era la psihiatrie, femeia a obținut în instanță și un ordin de protecție, la solicitarea procurorilor, scrie Monitorul de Vrancea.

 

Potrivit acestuia, vrânceanul nu mai are voie să se apropie de domiciliul soției și trebuie să păstreze o distanţă de 150 de metri faţă aceasta, timp de 6 luni.

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Pui de barză electrocutați, medicii veterinari și Poliția Animalelor au intervenit din nou – GALERIE FOTO
DURERE fără margini: Băiatul de 16 ani electrocutat aseară a murit pe patul de spital

 

 

ALERTĂ: Bancnote de 50 de euro false, puse în uz de un traficant
Bărbatul este cercetat de către polițiști pentru infracțiuni de punerea în circulație de valori străine falsificate şi înșelăciune după ce a făcut plăți cu bancnote falsificate.
O MINORĂ care a fost violată ani la rând de propriul tată a vrut să își pună capăt zilelor: CE s-a întâmplat cu bărbatul
Bărbatul care ar fi trebuit să-i fie sprijin și să o îngrijească s-a dovedit a fi cel mai mare abuzator. Fata a încercat să se sinucidă, după ce ea și sora ei mai mică au fost abuzate de propriul tată.
Șef AJOFM: Muncitorii români sunt discriminați de angajatori pe baza diferențelor salariale
Marinel Hentes, directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Arad susține că angajatorii preferă să importe forță de muncă din țări non-europene, motivele fiind legate de diferențele salariale.
Încă un DECES în urma tragediei de la Crevedia: Bărbatul avea arsuri pe o suprafață mare din corp
O a treia persoană a murit în urma rănilor suferite în explozia de sâmbătă seară a stației GPL de la Crevedia.
POVESTEA pompierului cu mâinile arse după explozia de la Crevedia: Ministrul Afacerilor Interne - Mi-au dat lacrimile
Cătălin Predoiu a relatat povestea salvatorului care a fost rănit în timpul exploziei de la Crevedia.
Alerte cu BOMBE primită de toate ministerele: Autoritățile decid dacă e cazul de evacuare
Sunt alerte de amenințare cu bombă la toate ministerele.
EXPLOZIE aproape de noi: Două butelii GPL aflate într-o pizzerie s-au transformat în bombe
Cele două butelii de GPL aveau o capacitate de 60-70 de litri fiecare.
ALERTĂ în spitale: Am depus multe bombe, multă lume va deceda!
Mesajele cu privire la amplasarea bombelor în spitale au fost primite de reprezentanții instituțiilor.
A fost operată de HERNIE pentru că medicii NU și-au dat seama că e GRAVIDĂ în nouă luni
Medicii și-au dat seama că femeia este, de fapt, însărcinată abia când au intervenit chirurgical pentru scoaterea intestinului. 
Un bebeluș mort a fost găsit într-o pungă la HOTEL: Polițiștii au identificat-o pe mamă
Aceasta ar fi declarat polițiștilor că nu și-a dorit să păstreze copilul.
O „măicuță” a convins o femeie să îi dea 30.000 de euro ca să îi rezolve problemele în dragoste, apoi a fugit cu banii
După ce femeia a fost victima noii metode de înșelătorie, aceasta a apelat la Poliție.
REVOLTĂTOR: O profesoară și-a înjunghiat propriul fiu, apoi a încercat să se sinucidă de două ori
După ce și-a înjunghiat copilul, femeia a înghițit un pumn de pastile și s-a aruncat în fața trenului, supraviețuind ca prin minune.
A omorât o bătrână cu o cărămidă: Criminalul a fost găsit în comă alcoolică în bucătăria victimei
În încercarea de a o jefui, un bărbat de 47 de ani a ucis cu sânge rece o bătrână de 77 ani.
ESCROCI fără inimă: Au profitat de bătrâni și i-au ademenit cu alimente „gratuite” ca să ia CREDITE pe numele lor
Mai mulți pensionari au fost ademeniți cu alimente gratuite, în schimbul datelor personale.
O tânără gravidă a „poftit” la o... BRĂȚARĂ de peste 2.000 de lei: Acum este căutată de Poliție
Femeia a profitat de neatenția vânzătorului și s-a aplecat peste vitrină pentru a scoate brățara dintr-un sertar, apoi s-a făcut nevăzută.
Un moldovean care și-a furat PROPRIA mașină este acum CONDAMNAT la doi ani cu suspendare
Bărbatul a recurs la acest gest pentru că avea nevoie de mașină a doua zi.
A rămas repetent în clasa I, dar a luat Bacalaureatul cu 9,01: POVESTEA tânărului care mergea la școală cu o sacoșă de rafie, în loc de ghiozdan - GALERIE FOTO
Marcel Mustafa este student și provine dintr-o familie cu șase copii. Părinții lucrează cu ziua, iar dificultățile financiare au dus la retragerea lui de la școală după doar două luni, iar băiatul a repetat clasa I.
Doctoriță înjunghiată de iubit: Imediat după bărbatul s-a spânzurat de un copac
Femeia a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
O femeie a născut pe trotuar, ar fi fost dată afară din spital – VIDEO
Imagini incredibile filmate în această dimineață.
Doi bărbați au cumpărat o MAȘINĂ cu bancnote scoase la IMPRIMANTĂ
În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit o imprimantă și mai multe bancnote falsificate.
Sondaj
La clasa copiilor dvs. s-au cerut bani pentru fondul clasei?
Declaraţia zilei
”Eu cred în continuare că putem ieși din subsol. De la locul 8 în jos clasamentul este strâns. Va fi un campionat echilibrat de la locul 8 în jos, vor fi rezultate strânse. Mai sunt destule etape și trebuie să luăm puncte, ...
answear.ro%20
flanco.ro/
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9707 lei
USD
Dolarul SUA
4.6638 lei
CHF
Francul elveţian
5.1566 lei
GBP
Lira sterlină
5.7329 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1483 lei
XAU
Gramul de aur
288.5847 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2573 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2847 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9882 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4561 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2034 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6668 lei
Vremea
astăzi
Botosani
18.0 o C
Dorohoi
14.9 o C
Bucecea
17.3 o C
Darabani
14.0 o C
Saveni
14.9 o C
Ştefăneşti
18.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.