După o ceartă crâncenă, femeia a explodat și a lovit-o pe mama persoanei iubite cu pumnii la nivelul feței.
Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva zile, când, după ce a consumat alcool, femeia s-a dus acasă la mama iubitului ei și a început să o bată, scrie Gândul.
„Poliția a fost sesizată despre faptul că o femeie de 30 de ani, pe fondul consumului de alcool, s-a deplasat la domiciliul mamei concubinului său, din comuna Vlădeni, unde a provocat scandal și pe care a lovit-o cu pumnii în zona feței”,
conform Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.
În urma verificărilor, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Popricani au stabilit că la data de 10 februarie 2023, Judecătoria Iaşi a emis un ordin de protecție față de agresoare, prin care s-a dispus evacuarea din locuinţa victimei, precum și obligația de a păstra o distanţă minimă față de victimă și locuința acesteia.
„În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie”, faptă prevăzută de Legea 217/2003 şi „violenţa în familie”, faptă prevăzută de Codul Penal.
La data de 6 iulie 2023, în urma probatoriului administrat femeia a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în arestul IPJ Iași și ulterior, la data de 7 iulie 2023 instanța de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 zile”, conform Poliției Iași.
ULTIMA ORĂ: O mașină cu doi oameni s-a răsturnat, intervenție de urgență a pompierilor
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Un căutător de metale a dat peste o bombă în pădure
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Cod Galben de ceață și polei până la amiază
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Cornel Șfaițer pregătește o revoluție la Poli Iași: Aducem jucători în toate compartimentele
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 30, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile