Un preot nu are voie să oficieze slujbe de înmormântare decât la biserica unde este paroh. În caz contrar, acesta riscă amenzi.
Așa s-a întâmplat și în cazul unor preoți din Bihor care au fost amendați pentru că au oficiat slujbe de înmormântare în alte parohii decât acelea pe care le conduc, informează Ebihoreanul.
Conform cutumei, slujba trebuie oficiată de preotul din parohia de care a aparţinut credinciosul, iar de anul acesta încălcarea jurisdicţiei se sancţionează cu amendă.
În luna decembrie 2022, cei doi preoți din județul Bihor au primit fiecare câte o sancţiune, de 1.000 lei, respectiv de 700 lei, pentru că ar fi înmormântat credincioşii altor preoţi, în alte parohii, informează sursa citată.
Cei doi preoți au fost obligați să plătească amenzile. În caz contrar, riscau să-și piardă parohiile. Nu doar că sumele le-au fost tăiate vinovaţilor din salarii de către Protopopiatul Oradea, dar au şi fost virate preoţilor parohi deranjaţi de intruşi, cu titlul de „donaţie pentru oficierea ierurgiei înmormântării”.
Veste bună pentru zeci de mii de botoșăneni: BANII care intră pe carduri înainte de Paști
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Table magnetice profesionale și alte produse de papetărie
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Ghidul suprem pentru a deveni un expert QA cu ajutorul cursurilor GoIT
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
Vrei o carieră în Jandarmerie? Se fac recrutări pentru admiterea în unitățile de învățământ
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024
A fost semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru sala de sport a unei școli din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Apr 25, 2024