Un accident mortal a avut loc, în noaptea de miercuri spre joi, în Bistriţa. O femeie de 45 de ani a fost pur şi simplu spulberată de o maşină la volanul căreia se afla un tânăr de 25 de ani, care nu avea permis de conducere şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Potrivit datelor comunicate de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Virginia Pîrlea, tânărul de 25 de ani, din Bistriţa, se urcase miercuri seara la volanul unei maşini înmatriculate în Spania şi, pe strada Subcetate din municipiu, a acroşat un autoturism parcat regulamentar, după care a fost proiectat pe trotuar, unde a lovit în plin femeia care circula ca pieton. Victima a fost dusă la Spitalul de Urgenţă Judeţean din Bistriţa în stare gravă, dar medicii nu i-au mai putut salva viaţa, transmite Agerpres.
Văzând ce a făcut, tânărul de 25 ani a fugit de la locul accidentului, fiind identificat ulterior de către poliţişti, care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie în sânge de 0,47 la mie. Pe numele şoferului vinovat s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Faţă de tânărul de 25 ani nu a fost luată deocamdată nicio măsură privativă de libertate.
Puștanii din Centrul Vechi ridicați de forțele MAI, trimiși acasă după câteva ore
Sergiu Bălășcău
Sep 11, 2024
Struguri vânduți la Botoșani direct din dubă
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
VINERI: Ziua Pompierilor sărbătorită cu ceremonial militar, plimbări cu șenilata și tiroliană
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Miniso, brand internațional de home & deco, a deschis la Iulius Mall prima sa locație din Suceava
Redacția Botoșăneanul
Sep 11, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile