Micuțul a murit în curtea casei.
Din primele informaţii deţinute de reporterii BZI, un copil în vârstă de aproximativ 2 ani a fost lovit mortal de un autoturism care era condus de propria mamă.
Incidentul nefericit a avut loc în comuna Scânteia din Iași.
IPJ Iași a transmis faptul că mama efectua o manevră de parcare și nu și-a observat copilul.
Din păcate, acesta a murit la scurt timp, potrivit Bzi.
„La data de 10 octombrie a.c., în jurul orei 11.40, o femeie din comuna Scânteia, județul Iași a sesizat faptul că, în timp ce efectua manevre de parcare a unei autoutilitare în curtea imobilului l-a acroșat pe fiul său, accidentându-l grav. Cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul copilului.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”,
a transmis IPJ Iași
(Sursa Foto – Observator)
Icoane din argint - Bijuterii spirituale ale credinței ortodoxe
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Programul „Noua Casă” continuă: S-a aprobat plafonul de garantare
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Weekend plin de activități și evenimente dedicate copiilor la Iulius Mall Suceava
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
4 jocuri de masa si carti populare in cazinourile online
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile