Naţional
TRAGEDIE: Trei tineri au murit CARBONIZAŢI, tatăl şoferului a leşinat când a văzut maşina – FOTO & VIDEO

Accident înfiorător petrecut sâmbătă seară.

Trei tineri au murit carbonizaţi, după un accident, în Bihor. BMW-ul în care se aflau s-a lovit violent cu un TIR, apoi a luat foc. Şi camionul a fost făcut scrum.

 

Cei trei tineri morţi în accidentul din Bihor fuseseră la o cununie, de unde plecaseră spre un restaurant, să mănânce pizza. Şoferul avea 20 de ani, iar tatăl lui a leşinat când a văzut maşina făcută scrum.

 

 

Totul s-a întâmplat în localitatea Gheghie din judeţul Bihor. Imediat după impact, maşina a fost cuprinsă de flăcări şi a ars aproape în totalitate. Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, iar la locul accidentului au intervenit pompierii din Aleșd dar şi poliţiştii rutieri, scrie Observator.

 

Din primele informaţii, mergeau cu viteză foarte mare, iar cel care se afla la volan ar fi pierdut controlul pe şoseaua umedă. Şoferul, Dani, avea doar 20 de ani. Maşina era a prietenului său, Milan, 24 de ani.

 

Acesta tocmai se întorsese din Austria, de la muncă, pentru cununia civilă a verişoarei sale. De la cununie au plecat spre restaurant şi împreună cu ei a mers şi Andrei, 21 de ani, un bun prieten. După ce au mâncat pizza au decis să se întoarcă la petrecere. 

 

Au fost însă prea grăbiţi şi într-o curbă Dani a pierdut controlul maşinii, din cauza vitezei. A intrat direct într-un TIR, iar anchetatorii cred că toţi au murit la impact, înainte ca maşina lor să ia foc. Şoferul camionului a reuşit să se salveze, dar nu a mai putut face nimic pentru cei trei băieţi. Tatăl şoferului a ajuns într-un suflet la locul accidentului. Când a văzut maşina, a leşinat, având nevoie de îngrijiri medicale.

 

Trei tineri, 20,21 şi 24 de ani erau în BMW şi au murit pe loc. Surse din anchetă că totţi trei au decedat înainte ca maşina să ardă, niciunul neavând centură de siguranţă. La volan, din primele informaţii, se pare că era cel mai tânăr dintre băieţi.

(Sursă Foto & Video: Alesdonline)

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store

 

loading...
Accident TERIBIL: Patru morţi după ce o maşină a fost izbită violent de tren – FOTO & VIDEO


 

Jandarm călcat cu maşina, INCREDIBIL cine era la volan
Scandalul a pornit după ce așa-zisul călugăr a vrut să treacă cu mașina printr-o zonă în care traficul era oprit, iar jandarmii nu i-au permis.
DOLIU: A murit doamna comediei românești!
Actrița a încetat din viață în spital în cursul zilei de marți.
Scrisoarea unei fiice îndurerate pentru parlamentari: Sunteţi complici la crimă, părinţii mei ar fi trăit!
Femeia a trăit cel mai crunt coșmar: ambii părinți au murit, fiind uciși cu sălbăticie în propria casă.
Fetița găsită moartă în tomberon era înjunghiată în zona inimii și în gât, CINE ar putea fi mama
Nu mai puțin de 20 de plăgi înțepate pe corpul fetiței, produse de o lamă ascuțită și subțire, majoritatea loviturilor fiind în zona inimii și a gâtului.
TRAGIC: Doi tineri logodiți au murit spulberați de un Audi, peste o săptămână urmau să aibă nunta - VIDEO
Accident cumplit soldat cu decesul a doi viitori miri.
CINE e jandarmul-proxenet și CUM atrăgea fetele de liceu
Jandarmul și logodnica sa sunt acuzați că au exploatat sexual două minore în vârstă 15 ani, care au făcut sex chiar în locuința jandarmului.
Peste 65 de ani de închisoare pentru ”fiarele” care au TORTURAT o familie de medici
Procesul unei crime fără precedent a ajuns la final. Șapte români au torturat o familie de medici și au tăiat urechea soției unui medic cunoscut. Toți cei condamnați s-au declarat nevinovați.
ÎNDUIOȘĂTOR: Un câine nu vrea să plece din locul în care a murit un tânăr de 21 de ani, băiatul era student la Medicină Veterinară - FOTOGALERIE
Povestea câinelui de la copac i-a impresionat pe toţi cei care locuiesc în apropiere de locul în care Andrei şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier. Băiatul era student la Medicină Veterinară și îndrăgea foarte mult animalele.
Femeie cu copilul de mână, UCISĂ pe trotuar de un șofer de 80 de ani - VIDEO
O dramă în urma căreia o mamă și-a pierdut viața și un copil va rămâne afectat pentru întreaga viață.
CUMPLIT: Femeie ucisă de un porc, animalul i-a mâncat o mână
O femeie a murit, luni, după ce a mers să dea de mâncare la porc, a căzut în acel adăpost, iar animalul i-a mâncat o mână. Cadrele medicale sosite la faţa locului au constatat decesul.
Cuvintele sfâșietoare ale preotului care și-a înmormântat fiica de 15 ani: A plecat după ce ne-a pregătit pe fiecare dintre noi pentru acest moment - FOTOGALERIE
Fiica de 15 ani a unui preot a murit după ce s-a luptat timp de doi ani cu o boală cruntă. Teodora a avut însă puterea să-și aline familia îndurerată, și-a împărțit lucrurile fraților mai mici și le-a spus părinților ultimele sale dorințe.
Al doilea jandarm pedofil în doar două zile: A racolat minorul pe internet
Un jandarm este anchetat de procurorii Parchetului Militar Iași, după ce acesta ar fi încercat să întrețină relații sexuale cu un minor de 15 ani.
SCANDAL în interiorul MAI: Un jandarm și iubita lui, acuzați că au exploatat sexual două fete de 15 ani
Cei doi sunt bănuiți că găseau clienți pentru cele două fete minore, care se prostituau în locuința jandarmului și a prietenei sale, iar banii erau împărțiți în jumătate
TRAGEDIE pe E85, seara trecută: 50 de animale ucise de un TIR
Drumarii au muncit ore întregi pentru a curăța carosabilul, pe mai multe zeci de metri fiind împrăștiate cadavrele animalelor moarte.
EXPLOZIE în unul dintre cele mai periculoase locuri de pe Pământ: Țara care pune pe JAR toată planeta
Un angajat a suferit arsuri de gradul trei, iar geamurile clădirii au fost sparte în urma exploziei.
DECIZIE istorică: E doliu național, drapelul de stat în bernă: Prin aceasta condamnăm în mod ferm și neechivoc toate crimele...
Moment de reculegere și activități de comemorare, cu arborarea în bernă a drapelului de stat.
Cum i-a scăpat DIICOT pe militarii americani care au cumpărat de la traficanți sex cu fete de 14-16 ani
Să cumperi fete traficate e o crimă pentru că folosirea serviciilor unei persoane exploatate este infracțiune pedepsită cu închisoarea, conform Codului Penal românesc.
VIRAL - O poliţistă se revoltă, în versuri, la adresa sistemului: Hai, deşteaptă-te, române, Că ne fură ăştia ţara!
Protestul poliţistei a stârnit admiraţie şi susţinere din partea internauţilor.
A MURIT un mare profesor al Universităţii 'Cuza' din Iaşi: Astăzi va fi condus pe ultimul drum
Tristeţe şi durere în mediul universitar din Iaşi. 
ANAF vinde zeci de mașini confiscate la preț de chilipir: La CÂT ajunge un Renault Clio sau un Audi Q7
ANAF scoate la licitație mașini intrate în proprietatea statului în urma unor confiscări sau executări silite, cu preţuri accesibile pentru toată lumea.
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Sunteți mulțumiți de serviciile medicale prestate în spitalele din Botoșani?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Nu știu cine o să fie prefect. E clar că nu știu cine o să fie prefect. Dar cred că nu e un lucru simplu să fii prefect.  Este bine, indiferent de relațiile personale pe care le am cu cineva în momentul de față, cred c ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.7556 lei
USD
Dolarul SUA
4.2732 lei
CHF
Francul elveţian
4.3243 lei
GBP
Lira sterlină
5.5125 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9319 lei
XAU
Gramul de aur
204.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4380 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9202 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2526 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1853 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6366 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.