Fiul lui Flutur prepară mâncare franţuzească la TVR – VIDEO
Apariţie inedită sâmbătă după amiază la TVR Iaşi. Alexandru Flutur, fiul cel mare al fostului primar de Botoşani, Cătălin Flutur, a fost invitatul emisiunii gastronomice „Ca la mama acasă”. Prezentat drept „specialist în bucătăria franţuzească”, Alex a preparat în faţa telespectatorilor un meniu specific Hexagonului.
Extrem de priceput, Flutur jr a prezentat de la cap la coadă cum se face „Quiche”, o tartă cu brânză sărată, a cărei coacere a fost însoţită de explicaţii proprii unui veritabil cunoscător într-ale bucătăriei. „Cât roşiile vor sta la cuptor vom toca o mână bună, sănătoasă, de busuioc. Busuiocul dă o aromă foarte bună mâncării, practic va fi aroma dominantă a acestui quiche. Tocăm bine, să avem grijă să nu rămână frunze întregi”, spunea la un moment dat Alexandru Flutur. Acesta a prezentat şi reţeta exactă, care se compunea din aluat fraged, parmezan, roşii cherry, ouă, smântână, busuioc, cimbru. „Uleiul de măsline deja a pătruns în roşii şi sigur le-a dat un gust foarte, foarte bun” şi „vom pune parmezan divizat în mod egal care va ajuta la închegarea compoziţiei”, au fost câteva din explicaţiile date de Alexandru Flutur, care a menţionat şi că tarta trebuie să stea 25 de minute la cuptor la o temperatură de 170 de grade. Apoi, Alex a preparat şi o prăjitură franţuzească, moeulleux au chocolat. Pasionat de gastronomie Alexandru Flutur şi-a deschis un restaurant în Palas Iaşi, La Folie.