Cum să bagi aproape un milion de euro din fonduri UE într-un drum, apoi încă ceva miliarde de lei vechi din fonduri proprii ca să îl refaci, iar ceea ce ar trebui să fie o şosea practic să nu existe? Întrebaţi pe undeva pe la Corni fiindcă acolo este posibil aşa ceva. Drumul asfaltat prin SAPARD care străbate comuna există, dar lipseşte cu desăvârşire, unde ar fi trebuit să fie o cale lină de rulare sunt doar pietre şi gropi imense.
Aproape un milion de euro pentru un drum asfaltat care a intrat în pământ
Încă de prin 2003 primăriile Vlădeni, Corni şi Vorona s-au asociat pentru a moderniza DC 55 A, un drum care porneşte din Huţani şi trece prin Corni – Hruba – Icuşeni şi Joldeşti, având o lungime de 22,1 kilometri. Exact 986.564 de euro a costat modernizarea căii rutiere prin SAPARD, lucrările fiind efectuate în 2006. La şase ani de la executarea investiţiei şoseaua arată… incredibil. Adică pe teritoriul localităţilor Vlădeni şi Vorona este ca nouă, numai că teribil de îngustă, doar ceva peste doi metri, iar din când în când apar ca din senin nişte parapeţi de ciment, dispuşi pe părţile laterale, care îngustează şi mai mult calea de rulare. La fel de brusc, la Corni asfaltul practic dispare. Deşi SAPARD a alocat fonduri pentru asfaltare, drumul nu este altceva decât o uliţă pietruită, cu gropi şi şanţuri enorme. Ba mai mult, la un moment dat, drumul se termină dintr-o dată, pe direcţia de mers se află un morman de pământ, iar în mijloc o… anvelopă. Dacă te încumeţi să ocoleşti ajungi în cele din urmă la Joldeşti, unde, ca prin minune, asfaltul reapare.
Mai cheltuie şi Primăria Corni câteva miliarde lei vechi, drumul tot nu se vede
Incredibil este şi că suma de aproape un milion de euro alocată prin SAPARD, din care aproximativ un sfert a reprezentat contribuţia statului român, n-a fost suficientă. Anul trecut Consiliul Local Corni şi-a inclus în buget alţi 600.000 de lei pentru refacerea DC 55 A. Conform bugetului trimis la Trezoreria Botoşani, 580.000 de lei au fost repartizaţi pentru
„reparaţii asfaltice”, iar 20.000 de lei pentru
„servicii de consultanţă şi servicii de asistenţă în domeniul lucrărilor publice la reparaţii asfaltice”. După ce s-au mai cheltuit şi aceste şase miliarde de lei vechi, în care a fost nevoie inclusiv de consultanţă şi, culmea, pentru
„reparaţii asfaltice”, asfaltul practic nu mai există. Şi asta la doar un an după ce s-au alocat bani pentru aşa ceva. Pe drumul care pe teritoriul comunei Corni măsoară 7,83 kilometri când şi când mai trece un autoturism, în schimb este tranzitat masiv de camioane cu material de la balastiera din Joldeşti.
La Primăria Corni "totu-i perfect", "totu-i bun"
Primarul de Corni este însă liniştit. De ce? Fiindcă anul trecut DC 55 A tocmai a ieşit din perioada de garanţie care a durat cinci ani. Ei bine, aici este şi una dintre cheile poveştii atât de ciudate a drumului. Reprezentanţii fostei agenţi SAPARD au inspectat şoseaua şi au trasat dispoziţii clare ca la expirarea celor cinci ani de garanţie să arate ca la inaugurare. Ca atare, Consiliul Local Corni a repartizat anul trecut în buget cele 600.000 de lei pentru refacerea căii de rulare, care a ţinut cât să vină din nou cei de la SAPARD să îl vadă, după care s-a deteriorat înapoi. Dialogul purtat cu
Dorel Dorneanu, primarul de Corni, din care redăm mai jos un pasaj elocvent, a fost unul savuros:
- Nu prea mai există drumul şi vroiam să vă întreb ce s-a întâmplat?
- Cum să nu existe, cum nu există drumul? Drumul s-a făcut, s-a predat, este recepţionat, este făcut de anul trecut la noi, nu mai avem nici o treabă cu drumul. Drumul este al comunei, este un an de zile de când s-a predat.
-
Dar nu mai este asfalt deloc.
- Este asfalt, dar nu este pe doi kilometri.
Explicaţiile ulterioare ale primarului au fost în acelaşi registru. Drumul este ieşit din garanţie,
„totu-i perfect”, „totu-i bun”, asfaltul există doar că s-a pus balast deasupra
„ca să nu se strice asfaltul de tot” şi de asta nu se vede. Starea mai degradată a şoselei este explicată prin faptul că pe aici s-a deviat circulaţia camioanelor care tranzitează zona spre balastiera de la Joldeşti pentru că oamenii din comună au strâns semnături pentru a nu le mai trece maşinile de mare tonaj pe drumul din faţa caselor deoarece, asemenea celor din Vorona, le afecta structura de rezistenţă a imobilelor. Dincolo de toate acestea,
Dorel Dorneanu susţine însă că, de fapt, drumul a fost refăcut în 2010, deci când el nu era primar, deşi, după cum se poate observa chiar şi în fotocopiile de mai sus, chiar el a fost cel care pe 21 februarie 2011, la câteva zile după ce a devenit primar, a trimis Trezoreriei Botoşani bugetul local pe respectivul an, în care, la secţiunea de dezvoltare, la capitolul cheltuielilor de capital erau menţionate şi cele 600.000 de lei pentru repararea DC 55 A care fusese modernizat prin SAPARD. În aceste condiţii
primarul Dorel Dorneanu nu îşi aminteşte nici numele firmei care a executat reparaţiile.
Şi Vlădeni a refăcut drumul, dar aici măcar există
Şi Consiliul Local Vlădeni a repartizat anul trecut fonduri pentru repararea drumului, iar
primarul Voicu Murariu nu ştie şi nici nu-l interesează cum se face încât pe teritoriul comunei pe care o conduce şoseaua este ca nouă, iar la Corni arată într-un asemenea hal.
„Nu ştiu, fiecare îşi vede de porţiunea care îi aparţine, nu ştiu ce se întâmplă la Corni, nici nu mă interesează. Chiar dacă l-am făcut în asociere, am preluat investiţia pe lungimea de drum care ne aparţine teritorial, administrativ. Eu răspund de cei şase kilometri ai mei, Corni răspunde de cei şase şi ceva ai lui, Vorona de ceilalţi şi aşa mai departe. Nu ştiu ce se întâmplă, nici n-am fost încolo, n-am mai fost nici nu mai ştiu de când pentru că nu este o rută pe care o frecventez”, ne-a declarat
Voicu Murariu, primar de Corni. Acesta a mai spus că anul precedent
DC 55 A a ieşit din perioada de monitorizare şi a trebui adus la forma în care era când a fost modernizat cu fonduri SAPARD şi de aceea s-au repartizat 740.000 de lei cu care s-a făcut o reparaţie capitală.
Şi la Flămânzi un drum a fost înghiţit de pământ
Ceea ce s-a întâmplat la Corni nu este însă unic la nivel judeţean. DC 47 Flămânzi – Prisăcani – Balta Roşie – Odaia Veche, alt drum executat prin SAPARD, în lungime de 15 kilometri, a împărtăşit aceeaşi soartă. Asfaltul pur şi simplu a fost înghiţit de pământ şi a dispărut. Mai mult, aici şoseaua a început să se prăbuşească în anul recepţiei. În ambele cazuri problema a derivat din faptul că fondurile alocate au fost insuficiente pentru o modernizare conform normelor tehnice din domeniu. SAPARD nu accepta decât asfaltare, drumurile înainte erau pietruite şi s-a ajuns la o soluţie de compromis. Astfel, s-a pus asfalt doar pe un sens de circulaţie şi într-o cantitate redusă, improvizaţii care s-au dovedit nefericite. ALDP Iaşi, firma care a lucrat prima dată la drumul Vlădeni – Corni – Vorona a intrat în faliment, aceasta după ce într-un an a contractat şi deszăpezirea drumurilor naţionale din
Botoşani, provocând mari nemulţumiri autorităţilor locale.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
VEZI ŞI:
REPORTAJ: Campanie electorală la sate, cu zahăr, ulei, cartofi, 50 de lei, voturi „pe nume” şi candidaţi fotogenici - FOTOGALERIE & VIDEO
Drumul la Vlădeni
Drumul la Corni
Drumul la Vorona
VEZI ŞI:
Drum de 2 milioane euro „pentru Băsescu”, prăbuşit după inaugurare - VIDEO