Da, pe la vreo 3 după-amiază. Vorbise deja cu autorul articolului, însă nu fusese… satisfăcută de răspuns. A fost cea mai… deplasată, ca să nu-i spun în alt mod, reclamaţie pe care am primit-o de la începutul anului.
Într-un articol despre o anchetă DNA care priveşte construcţia unei clădiri, pe undeva prin spate, alături de imobilul cu pricina şi alţi oameni, apărea şi taică-său. N-ar fi fost nici o problemă, numai că respectivul se vrea acum primar. Şi în opinia fetiţei lui îi cam stricăm imaginea. Deşi abia se zăreşte în poză. Acum să nu mă întrebaţi de ce nu s-a supărat tata şi s-a supărat beizadeaua că n-am idee. Sau poate el era ăla care urla: „spune-i uăi că-i dăm în judecată”.
Şi asta a venit la câteva zile după ce alt candidat a pus-o de un chef (bineînţeles că fără nici o legătură cu faptul că vrea primar), iar un om a băut atât de mult încât a căzut din picioare, iar la câteva zeci de minute s-a dus pe lumea cealaltă. Aproape că m-a implorat să nu mai continui articolele pe tema chefului de pomină. După o săptămână l-a izbit însă curajul. A realizat că i-am „reperat” imaginea. Şi l-am întrebat: Ai organizat un chef? Daaaa. A băut omul ăla la chef la tine? Daaaa. A căzut din picioare când să iasă din bufet? Daaaaa. A murit la câteva minute după aceea, pe un pat de spital? Daaaa. Tu eşti consilier PSD? Daaaaa. Candidezi la Primărie? Daaaaa. Păi şi atunci care e problema. „Păi mai sunt nişte detalii care îmi reperează imaginea”. Adică nu contează că a murit un om la cheful lui, contează nişte detalii care îi "reperează" imaginea.
Acum vreo câteva săptămâni un alt candidat la Primărie, după ce scrisesem vreo cinci ştiri despre el în câteva ore, era nemulţumit, de ce credeţi? De o poză! Adică îi plăceau patru poze, dar nu îi convenea a cincea. N-a sunat să ne spună că-i plac patru poze, ci să ne ia la mişto pentru a cincea. Cică era cu capul jos. Păi… capul sus, na, dacă tot vrei primar.
În fine, azi am aflat cu stupoarea aferentă şi că, atunci când e vorba de consilierii de la municipiu, 5 sunt mai mulţi decât 11. Dacă tot aşa o să număraţi şi voturile…
Şi, în cele mai multe cazuri, totul se termină invariabil cu „vă dau în judecată”.
Măi băieţi, haideţi, ca să nu ne mai formalizăm şi să nu mai consumaţi minute aiurea şi ca să nu ne mai frecaţi nici nouă nervii, vă vând un pont.
Pe bulevardul Mihai Eminescu s-a renovat un hotel, Belvedere îi zice. Când ajungeţi acolo, întoarceţi-i spatele. Ce vedeţi în faţa e Judecătoria Botoşani. Mergeţi fraţilor şi deschideţi direct proces acolo că ne plictisiţi. În fiecare săptămână sunt pe puţin vreo 50 de nebuni care ne tot ameninţă că ne dau în judecată. Iar când se apropie alegerile se înmulţesc şi nebunii. Nu mai daţi bani pe telefon şi mergeţi direct la Judecătorie. Sigur, vestea proastă e că după şase ani şi jumătate Botoşăneanul n-a pierdut nici măcar un singur proces. Dar voi mergeţi acolo, că doar n-o să moară avocaţii de foame.
Sigur, mai sunt şi alte tipuri de ameninţări, tracasări, ghionturi, jeguri într-un cuvânt, care tot cresc exponenţial de la o zi la alta, poate-poate îi aducem pe ăştia în genunchi în faţa noastră. Poate o să vă povestim şi noi cu lux de amănunte ce se întâmplă după fiecare ştire care nu-i pică bine Regelui Soare. Dar până atunci să ţineţi minte un lucru:
Noi în genunchi stăm doar în faţa lui Dumnezeu.
