Ministrul Energiei, Virgil Popescu,i-a îndemnat pe români să încerce să economisească, să stingă un bec sau să regleze caloriferul sau centrala un grad-două mai puţin pe timpul iernii.
Declarațiile au fost făcute marți seara, pe un post național de televiziune, când ministrul Energiei a precizat că România se află în graficul asumat în faţa Comisiei Europene în privinţa rezervelor pentru iarna viitoare.
„Suntem în graficul pe care ni l-am asumat către Comisia Europeană şi pe care îl avem pentru siguranţa în aprovizionare. În momentul de faţă, în depozite, avem 41,3 la sută grad de umplere a depozitelor. Prima raportare către Comisia Europeană se face la 1 august, când trebuie să avem 46 la sută. Dacă vă uitaţi, comparativ cu anii trecuţi, suntem aproximativ în acelaşi grafic, chiar suntem cu 200 de milioane metri cubi în plus faţă de rezerva din aceeaşi perioadă a anului trecut. Vom avea cu certitudine acel minim de 80 la sută, poate mergem spre 90 la sută, acum avem şi avantaje. Avem avantajul noii exploatări care astăzi a fost inaugurată în Marea Neagră. Când am asumat cei 80 la sută grad de umplere nu am luat în calcul, ştiam că vor începe exploatările din Marea Neagră, deci avem un plus de 3 milioane de metri cubi în transport şi evident o parte din ei se vor duce, conform legii, în depozite”, a declarat Virgil Popescu, marţi, la Digi24, după ce a fost întrebat dacă avem rezerve pentru iarna viitoare.
Întrebat dacă românii ar trebui să economisească, ministrul Energiei a declarat că va exista o campanie de conştientizare în acest sens.
„Vrem să scădem dependenţa de gazele ruseşti. Una din metodele pentru a scădea consumul şi indirect dependenţa de importuri este de a economisi. Sigur, noi avem o experienţă, dacă ne uităm în trecut, în anii ’80, o experienţă din care nu prea încurajăm consumul. Nu prea este în stilul nostru să încurajăm consumul pentru că am fost privaţi de anumite… Se pune problema să încercăm să economisim, să încercăm să stingem un bec, dacă nu mai stăm în acea cameră, să încercăm să dăm cu un grad sau două mai puţin caloriferul sau centrala pe perioada de iarnă. Nu ştiu dacă toţi putem face asta, dar putem încerca. O să începem o campanie de eficienţă energetică la nivel naţional pentru a încerca să educăm acest lucru. Va fi o informare pe scară largă ca să înţelegem că din lucruri simple pot rămâne bani în buget şi putem reduce importurile”, a explicat Virgil Popescu, conform news.ro.
ALERTĂ meteo: Județul Botoșani, sub COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiști cu 40.000 de lei după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O biserică din Botoșani cu hramul „Sfântul Andrei” va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024