Spre exemplu intrarea în municipiu dinspre Suceava se transformă ușor, ușor într-o veritabilă rampă de colectare a gunoiului. Asta după ce, botoșănenii care și-au renovat case sau apartamente au început să arunce pe un teren aflat aproape de sensul giratoriu resturi de la materiale de construcție. La început în cantități mici dar care au crescut în timp. Asemenea tupeului celor care aruncă acolo.
Șefii de la societatea de salubrizare a orașului cunosc problema însă, din păcate, nu prea e în ograda lor, decât parțial.
”Aria noastră de intervenție este până la limita municipiului, adică până la locul în care este montat indicatorul de intrare. Toată lumea face confuzia asta. Acolo este într-adevăr un loc semi-îngrădit total insalubru. Noi am făcut o adresă la Primăria Botoșani care să notifice Primăria Curtești cu privire la problema de acolo”, a explicat
Simion Drelciuc, director general Urban Serv.
Și dacă pe cale administrativă nu prea se poate interveni, atunci rezolvarea ar fi la partid. Pentru că atât primarul de Botoșani cât și șeful de la salubrizare sunt colegi de partid cu
Răzvan Rotaru, șeful de la Garda de Mediu, instituție care teoretic veghează la starea de salubritate a județului. Acesta însă pare să fie șef doar prin prisma funcției pentru că în fapt este văzut ca fiind extrem de activ în vizitele pe care le face la cel care-l protejează necondiționat. Prefectul.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
”Gospodină” de la Botoșani: VEZI pe unde se descotorosește o botoșăneancă de gunoaie– FOTOGALERIE