Polițiști din cinci județe, inclusiv cei de la Botoşani au dat sute de amenzi vitezomanilor de pe șoselele sucevene, în acest week-end.
Polițiștii au organizat de joi până duminică o acțiune cu efective sporite.
Polițiștilor suceveni li s-au alăturat 8 echipaje suplimentare din cadrul Serviciilor Rutiere de la inspectoratele de poliție vecine: Iași, Maramureș, Botoșani și Bistrița Năsăud. Toate autospecialele dotate cu aparate radar au acționat zilnic pe drumurile naționale și europene. Astfel, beneficiind și de sprijinul colegilor din celelalte județe, sub coordonarea Direcției Rutiere din cadrul IGPR polițiștii au scos zilnic în trafic, în intervalul orar 10.00 – 18.00, 18 autospeciale inscripționate și neinscripționate dotate cu aparate radar. De asemenea, au fost prezente pe drumurile sucevene și două aparate radar laser Truecam.
Au fost aplicate 466 de amenzi în valoare de 232.870 de lei, majoritatea – 303 – pentru depășirea regimului legal de viteză. Polițiștii au ridicat 36 de permise de conducere și 13 certificate de înmatriculare și au constatat șase infracțiuni la regimul rutier. Astfel de acțiuni vor continua pe toată perioada sezonului estival, siguranța rutieră fiind o prioritate a polițiștilor, având în vedere valorile crescute de trafic ce se vor înregistra în perioada următoare. Polițiștii atrag încă o dată atenția cu privire la respectarea regimului legal de viteză, conform marcajelor și indicatoarelor rutiere și adaptarea în permanență a vitezei de deplasare la condițiile de drum. Viteza excesivă și consumul de alcool generează accidente cu urmări din cele mai grav. (Surse: Obiectiv de Suceava)
Băncile au băgat comisioane la propriile bancomate
Redacția Botoșăneanul
Mar 18, 2025
VINERI: Bugetul județului intră în dezbateri, Valeriu Iftime propune o dezvoltare „moștenită”
Gabriela Erdic
Mar 18, 2025
Un bărbat a făcut focul la ghena de gunoi pentru a se încălzi
Oana Sava
Mar 18, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile