Duel verbal între prefectul judeţului Cristian Roman şi preşedintele Asociaţiei Moldoovis, Ionică Nechifor. După ce reprezentanţii fermierilor botoşăneni au urcat în sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ, în cadrul întîlnirii, spiritele au fost puţin încinse de o discuţie contradictorie între cei doi participanţi amintiţi.
Cristian Roman a ascultat oful fiecăruia dintre cei prezenţi la întîlnire, însă s-a arătat deranjat de anumite propuneri venite din partea lui Ionică Nechifor. Acesta i-ar fi solicitat ca lista de revendicări să ajungă la premier şi nu la Ministerul Administraţiei şi cel al Agriculturii. „Eu transmit lista cui trebuie respectînd legea, nu ca să vă fac dv. pe plac, dar dacă vreţi vă spun că o transmit premierului, însă nu sunt omul care să vă aburească”, a spus Cristian Roman. O altă propunere venită din partea preşedintelui Moldoovis a făcut referire la întocmirea unei liste privind localităţile din judeţul Botoşani care au fost declarate defavorizate, situaţie care în opinia prefectului, nu intră în atribuţiile Prefecturii. „Eu vă mulţumesc că îmi daţi lecţii de Prefectură”, i-a mai spus prefectul lui Nechifor. Drept pentru care, Ionică Nechifor s-a arătat deranjat de modul în care a decurs firul discuţiei şi le-a spus fermierilor prezenţi în faţa Prefecturii că nu a obţinut de la prefect sprijinul aşteptat.
"Nu poţi să dai din umeri atît timp cît eşti reprezentantul Guvernului"
„Foarte nemulţumit de atitudinea prefectului, vă spun dinainte. Deci nu poţi să dai din umeri atît timp cît eşti reprezentantul Guvernului şi dai din umeri că „atît pot să fac”. Nu se poate aşa ceva. Deci eu i-am spus cîteva probleme locale, că alea naţionale sunt naţionale, dar problemele locale, să îmi dea din umeri că nu sunt atribuţiile dînsului, este strigător la cer, eu din punctul meu de vedere îi cer demisia acestui prefect”, a declarat Ionică Nechifor, preşedinte Asociaţia Crescătorilor de Ovine şi Caprine Moldoovis. El a mai afirmat că, în aceste condiţii cu siguranţă că protestul din data de 9 septembrie va fi unul de amploare. „E clar că dacă la nivel naţional, aceleaşi atitudini ale reprezentaţilor Guvernului vor fi în teritoriu, vă închipuiţi că pe 9 septembrie o să se mire Bucureştiul ce o să fie acolo. Nu se poate, noi am încercat să fim civilizaţi, adică venim un număr limitat de oameni, aducem un comunicat dar să nu avem nici sprijinul prefectului mi se pare deja chestiunea scăpată de sub control şi sigur că o să vedeţi şi dv. că în 9 septembrie va fi un protest adevărat”, a mai spus Ionică Nechifor.
2 milioane de euro pentru parcuri fotovoltaice din județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Marcel Ciolacu și-a anunțat DEMISIA după pierderea alegerilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Dintr-o „joacă”: Copii prinși pe camerele de supraveghere că au dat foc unui container
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024