Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit duminică, la Palatul Victoria, cu sindicatele din Educaţie, pentru a discuta pe marginea revendicărilor acestora.
La finalul negocierilor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" a anunțat că luni, 22 mai, se declanșează greva generală.
Astfel, greva generală din învăţământ va fi declanşată luni, 22 mai, şi va continua până când sindicaliştii vor primi din partea Guvernului o soluţie credibilă, care să ofere perspective foarte clare, a declarat duminică preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Ovidiu Nistor, la finalul negocierilor de la Palatul Victoria.
"Noi o să le punem la dispoziţie colegilor noştri în momentul de faţă exact comunicatul care pleacă din partea Guvernului, acest comunicat va ajunge în toate organizaţiile noastre, iar membrii de sindicat se vor pronunţa foarte rapid, dar cu certitudine va spuneam că pe această ofertă mâine (luni, 22 mai, nota red.) va fi grevă generală", a precizat preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Ovidiu Nistor.
Potrivit preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, oferta Guvernului vizează rezolvarea revendicărilor salariale în Legea salarizării, "altceva în plus nimic".
"Anexa 8 se va pune în practică, mai concret personalul didactic va primi salariu de prevăzut de Legea 153, să ajungă la nivelul maxim. Asta înseamnă o creştere de 7-8% a salariilor ", a spus Hăncescu. El a precizat că data de când se va aplica această creştere depinde de Executiv."Urmează să dea Executivul un act normativ, nu se ştie exact când, probabil de la 1 iunie, dar decizia aparţine Executivului", a mai precizat leaderul sindical, potrivit Adevărul.
(Foto: mediafax)
Un botoșănean la un pas să rămână fără casă din cauza unui coș de fum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Ciolacu la un pas de dezastru: USR îi cere să își recunoască înfrângerea
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Renașterea Botoșaniului pune presiune pe Poli Iași înaintea derby-ului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
După 37 de ani de aşteptare, barajul Vârfu Câmpului intră pe agenda Guvernului
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024